* Românii s-au obișnuit să fure. Sub fostul regim, furtul era politică de stat; fiecare fenta sistemul, ce nu cădea, pica, făcea rost, se descurca. După Marea Schimbare, situația a rămas. Românul s-a descurcat. A furat dar a și fost lăsat să fure în ideea că cine fură puțin nu fură mult. Din criză în criză, românul a arătat că are școală vieții; nu-l ingenunchiaza pe el o austeritate, o devalorizare, o lovitură de stat. Câtă vreme se poate descurca, românului nu-i pasă de rest. Nu-i pasă de politică, de frontiere, de pierderi. Românul se va revolta doar atunci când nu va mai fi lăsat «să se descurce». Când nu va mai fi lăsat sau nu va mai avea de unde să fure. Până atunci, câtă vreme își poate umple burta, cât are bani de un kil de vin, cât îi mai pică o pomană, nu-l va deranja nici că alegerile sunt furate, nici că economia este luată în stăpânire de corporații străine și nici măcar dacă i se vor modifica frontierele țării.
** Când firmele primesc cadouri guvernamentale de milioane de euro, românul tace. Ba chiar felicită Guvernul. Când, însă, niște amărâți care n-au după ce bea apă primesc IVG-ul de 142 de lei pe luna, romanul se transformă în fiară agresivă; dintr-o dată a identificat sursa tuturor hoțiilor, corupției, a impotenței politice. Sărăntocii care primesc 28 de euro ca să trăiască din ei 30 de zile – nici măcar 1 euro pe zi – devin ținta hăituielii românilor verzi. Care, culmea, sunt primii la dat câte o ciocolată sau o cafea la ghișeu, ca să intre în față, care se târguiesc cu polițistul de la Rutieră să nu le ia permisul…În fond, săracul cu IVG este evreul anilor ’30, victima de serviciu, cel în capul căruia se sparg toate frustrările unei nații sălbăticite. Românul e convins că acei 142 de lei pe care-i primește o persoană sunt sursa sărăcirii țării. Dar nu se întreabă ce e cu împrumuturile pe care le tot face Guvernul, achizițiile de arme, iertarea de datorii a băncilor condamnate de Justiție la plata unor sume de sute de milioane de euro către Stat…