Românii sub fanarioți

0
7

Rămăsesem dator cu continuarea poveștii despre lupta românilor cu grecii veniți să se căpătuiască pe la noi și care, de pe la 1600, tot încercau să ne pună genunchiul pe grumaz. Au reușit abia pe la 1700, când, pe baza intrigilor, au reușit să determine sultanii să nu mai accepte domni pământeni în Principatele Dunărene, ci să numească greci din Fanar.

Spune Nicolae Bălcescu cum că, deși a mai scăzut ca putere, împotrivirea românilor a continuat, totuși, și sub domniile fanariote. Aveau să cada victime acestei lupte mitropolitul Antim și boierii Brezoianu, Obideanu, Bengescu, Golescu și serdarul Barbu Cornea.

Lupta va reîncepe la 1753, când, la 21 mai, mitropolitul Neofit ia crucea în mâna și cere poporului să-l urmeze. Au mers cu alai pâna la Capigibașa, aflat în București, și toți adeveriră jalba pe care medelnicerul Ștefanache o dăduse Porții contra domnitorului Matei Ghica. După câteva zile, însă, mitropolitul se îmbolnăvește iar grecii cumpără doctorul care-i va da un medicament care i-a provocat o criză de nervi. Apoi grecii spuseră că mitropolitul era nebun când a ieșit de Constantin și Elena cu lumea din biserică.

Urmarea a fost că domnitorul fu schimbat dar și medelnicerul Ștefanache și boier Dudescu, capii Opoziției, fura exilați.

Boierii pământeni se unesc și, la 1755, reușesc să-și impună condițiile domnitorului Constantin Cehan și mai mulți greci sunt goniți din țară. În replică, sunt exilați doi frați Văcărești dar la 1763 românii îl răstoarnă pe Constantin Mavrocordat și pe alți fanarioți care sunt exilați în insula Mitiline.

Urmeaza la tron iar Constantin Gehan, care bagă în lanțuri boierii români dar poporul Bucureștiului se revoltă iar vodă se otrăvește de frică.

Fratele său, Ștefan Racoviță, care este numit domn, îi prigonește, iarăși, pe boieri, care sunt eliberați, din nou, de bucureșteni. Ca să se împace, domnitorul decide să revoce drepturile civile și politice tuturor străinilor, în afară de moldoveni, care “din vremile cele mai vechi s-au privit ca pământeni”, după cum spune Bălcescu.

Luptele au mai continuat până la 1821, când insurecția lui Tudor Vladimirescu scapă țara de domnii străini.

Lucru care nu împiedică, însă, peste mai puțin de 50 de ani, pe români să ceară chiar ei domn străin…