Ce s-a aniversat în 1917? Zece ani de la 1907

La câțiva ani după răscoală, profesorul Ioan (Iancu) Botez, colaborator al Vieții Românești din Iași, are curiozitatea să se uite în «Enciclopedia Britannica» la capitolul dedicat României. “Situația țărănimii este desparte de a fi satisfăcătoare și starea ei de nemulțumire a fost cauza principală a răscoalelor din 1907”, scrie enciclopedia. În pagina următoare apare și o caracterizare a moșierilor: “Marii proprietari sunt proverbiali de extravaganți și proprietarii țărani, nevoiași”. Profesorul Botez, foarte bun cunoscător al mediului academic britanic, spune că aceste cuvinte – proverbial de extravaganți – sunt doar o minimă parte din înțelesul pe care cenzura știițifică a fost silită să-l admită pentru a zugrăvi o stare de lucruri.

Tot Ioan Botez amintește despre o comparație interesantă realizată de profesorul german Heinrich Morf, care scrisese o istorie a literaturilor romanice. Morf îl comparase pe George Coșbuc, cu poezia “Noi vrem pământ”, care se încheie, după cum știm, cu versurile “Să nu dea Dumnezeu cel sfânt, să vrem noi sânge, nu pământ”, cu Gioni Antoni Huonder, poet elvețian care scria în dialectul reto-romanic. Poezia elvețianului se numește “Țăranul liber” iar acesta cânta: “Ogorul, coșarul sunt proprietatea mea, nu mă uit la nimeni să-i mulțumesc și starea mea este aceea de rege”.

“Contrastul literar i s-a părut atât de izbitor profesorului german pentru că-i reprezentativ al unei vieți reale, nouă starea reală însăși nu ni se pare izbitoare; și avem adeseori bunăvoința să ne clasificăm în rândul țărilor aspusene. Țările din Apus, însă, se uită curios la noi când ne numără analfabeții, când constată mizeria țăranului și «extravaganța proverbială» a marilor noștri proprietari”, încheie I. Botez.

La 10 ani după înecarea în sânge a răscoalei, țara care își împușcase țăranii pentru că voiau pământ i-a chemat sub arme, ca s-o apere. Și pentru asta, le-a promis pământ…