România foii de dudău

Văd că foarte multă lume se agită în urma măsurilor economice anunțate de Guvern: tăieri de salarii, vânzări de active, eliminarea cheltuielilor așa-zis inutile, ce mai… austeritate maximă, de au redus și ajutorul de înmormântare. Agitația este inutilă; acum e prea târziu.

Repetăm anul 2008 chiar cu niște bonusuri, demonstrând că nu reușim să ținem minte măcar un deceniu de istorie. Nici nu mai pomenesc de alte lucruri pe care le uităm de la an la an. În fine, ideea este că sunt zen. Nu mă aștept la nimic bun de la actuala Putere și, prin urmare, nu am nici o speranță. O să vină vremuri nasoale? Desigur. Dar cui îi pasă?! Lumea e preocupată să se înjure, să-și tragă preșul de sub picioare unul altuia.

Cei care au votat cu actualul Guvern sunt mulțumiți că idolii lor îi „sparg” pe foștii, cei care nu i-au votat sunt mulțumiți că măsurile luate de Executiv îi afectează fix pe cei care l-au votat. Un fel de „capra vecinului” la scară mare. Toată lumea e mulțumită și, în acest timp, politicienii ajunși pe val fac ce le trece prin cap, fără să fie trași de mânecă de nimeni.

Coafeze care să ne protejeze de inundații, patroane de magazin sătesc puse directoare de spital, rude cățărate prin posturi călduțe create special pentru a astâmpăra foamea beizadelelor, iată România modernă și curățată de «ciuma roșie». O să se taie? Da, și ce o să se mai taie! Lefuri, sporuri, ajutoare, subvenții. Românul trebuie să fie client și nu pacient.

Cine are cu ce să-și cumpere, cine nu… ehei, dar a spus cineva că e obligatoriu să trăiești? Nu, nene, adio și-un praz verde, valea la cimitir, nu încurca nobilele idealuri ale Capitalismului sălbatic! O, dar pe rețelele sociale vedeți că toate-s bune, frumoase, se fac reforme, se dau afară guzganii și sunt înlocuiți cu porumbite, miniștrii asudă muncind pentru bunăstarea poporului…

Trăim iar în cea mai bună dintre lumile posibile, ne spune propaganda, care face ore suplimentare ca să bage mormanele de gunoi sub preș. Are Tudor Gheorghe o poezie în spectacolul său, „Degeaba 30″, în care se spune așa: „Când să ieșim la drumul mare/ Și să ne ștergem de noroi/ Să fim curați și drepți și liberi, / Se pune șaua iar pe noi”.