* Washington Post: Potrivit unei plângeri penale, oficialii din Wisconsin au susținut în repetate rânduri că trebuie să colecteze icre de sturion pentru cercetări științifice. În schimb, au făcut caviar și l-au mâncat. Acum s-a deschis o anchetă penală.
* La noi se face muzeul Kitsch-ului. La alții e un stil de viață.. Guardian scrie despre oamenii care preferă să trăiască în trecut. Și-au mobilat casele cu lucruri din perioada preferată. „Toată lumea îmi spune: de ce anii ’70? Și zic: de ce nu? Este culoarea, formele, stilul. Există și o oarecare nostalgie acolo, pentru că am aproape vârsta pentru a-mi aminti anii ’70. Bunicii mei și-au păstrat toată mobilă din anii ’70 până în anii ’80. Pe atunci, oamenii cumpărau calitate și o păstrau pentru o lungă perioadă de timp, în timp ce acum se simte ca și când toată lumea își decorează casă cu viteză fulgerului pentru a ține pasul cu ultima tendință Instagram. Oamenii își tratează casele ca pe o modă rapidă, în timp ce, acum 30 sau 40 de ani, oamenii au avut un stil și au rămas cu el timp de 50 de ani”, povestește Estelle Bilson, 42 de ani din Manchester.
* V-au dat lacrimile văzând că premierul a ieșit să facă piața de unul singur? Da’ v-ați gândit că vremea de afară nu e de tricou? Exact, pozele-s de anul trecut, propaganda lucrează cu reciclabile…
* Apropo de propagandă, toată lumea vorbește acum despre expoziția Clotildei și lumea s-a împărțit în două: cei care critică și cei care-i critică pe ăia care critică. Gata, s-au dus discuțiile despre performanțele madamei, despre gunoiul de pe stradă, despre scandalurile din Primărie, acum lumea dezbate doct curente artistice. Vedeți ce simplu vă duceți după fentă?
* Numele vechi al Buhușiului este București, scrie Mihai Costăchescu în «Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare», carte apărută în 1931. De altfel, în Moldova au existat mai multe localități cu acest nume, care nu mai am știință să mai existe astăzi, după ce muntenii au pus mâna pe el și nu l-au mai dat. Cam cade ideea că «București» ar fi un nume de origine albaneză, cum ne intoxică de niște ani un domn…
* Deja am văzut a treia caricatură în a treia limbă diferită cu robotul american ajuns pe Marte și căruia marțienii îi cer dovada de vaccinare. Haidi, bre, și umorul se face pe bază de punctaj? :))
* Precum se știe, George Enescu s-a inspirat din cântecele populare pentru Rapsodia Română. Unul dintre cântece este „Am un leu și vreu să-l beu”. L-am găsit zilele trecute pe YouTube, interpretat de Anton Achitei: «Ardă-v-ar focu’, ciocoi!/ Ne ţâneţi numa’-n nevoi!/ Aţi făcut din sfânta lege/ Un gunoi de n-ai ce-alege!/ Iară la sfânta dreptate,/ I-aţi pus vreo şapte lăcate!».