Înainte de 1907 a fost 1888

Răscoala de la 1907 nu a fost singura din vremea regelui Carol I; au fost mai multe care au precedat-o, cea mai importantă fiind cea de la 1888. Toate revoltele țăranilor și-au avut, însă, obârșia în celebra lege a învoielilor agricole dată imediat după izgonirea lui Cuza.

În februarie 1866, Cuza este silit să abdice, în martie, Parlamentul votează această lege care va anula efectele reformei agrare. Țăranii au fost nevoiți să o accepte, mai ales că în 1865-1866 a fost o secetă care i-a obligat să împrumute alimente de la proprietarii de pământ.

Pentru câteva sute de kile de porumb, țăranii se obligă să lucreze împreună cu vitele lor 4-5 ani, dar unii au reușit să-și plătească datoria abia după 15 ani. Legea prevedea că țăranii fără pământ pot lucra pe domeniile boierești în schimbul plății unei dijme în bani sau produse; însă, de-a lungul timpul această plata a tot crescut, astfel încât la 1888, țăranul, pentru două pogoane și jumătate închiriate trebuia, pe lângă dijma ce ajunsese la jumătate din recoltă, să lucreze gratis un pogon de-al arendașului, să-i facă trei zile de muncă cu carul cu boi, patru zile de muncă cu mâinile, trebuia să-i dea trei găini, 10 ouă, 15 oca de fasole, 5 franci pentru dijmuit, o baniță de grâu de fiecare pogon pentru pândărit și o baniță pentru cocărit (pentru porumbul cules înainte de recoltare).

Un calcul simplu arată că pe cele două pogoane și jumătate țăranul obținea, într-un an bun, grâu de 150 de lei. Arendașul lua grâu, muncă și alte produse de 124 de lei drept dijmă, 20 de lei plătea țăranul pentru că-și păștea boii pe islazul arendașului iar lui îi rămâneau șase lei pentru 78 de zile de muncă. Asta când nu erau scoși datori, cum s-a întâmplat, de exemplu, la 1874, la Crăcăoani – Neamț, unde locuitorii s-au învoit să lucreze trei ani pe moșie pe bani.

În primii doi ani au fost plătiți, în al treilea au fost scoși datori cu o sumă mai mare decât cea pe care trebuiau să o primească în trei ani, deoarece arendașul le socotise hrana la prețuri de lux și i-a socotit buni de muncă și pe morți. Pentru ca lucrurile să fie și mai clare, legea învoielilor a fost modificată la 1872, astfel încât țăranii puteau fi scoși forțat la muncă cu jandarmii.

Abuzurile deveniseră atât de grave încât, într-un raport de la 1878, prefectul de Brăila se declara înspăimântat de creanțele pe care arendașii le dețineau asupra obștii țăranilor: între 25.000 și 30.000 de galbeni, sume imense la acea vreme.