1907: Morții de după

S-a scris și s-a dezbătut problema Răscoalei de la 1907, a intervenției Armatei, a satelor rase cu tunul, dar în suta și mai bine de ani de la evenimente s-a evitat să se vorbească pe șleau despre ceea ce s-a întâmplat după înăbușirea revoltei.

Până și comuniștii au pus accentul pe acțiunea răsculaților și intervenția Armatei, ocolind, parcă, subiectul cel mai sensibil: răzbunarea de după pacificare. Și este vorba nu despre miile de arestări mai mult sau mai puțin arbitrare, este vorba, în primul rând, despre execuțiile sumare, fără judecată, făcute de Armată la indicațiile funcționarilor din sate sau chiar de către funcționari. Constantin Bacalbașa, în volumul 3 al Bucureștilor de altădată, apărut în 1936 (e bine să arătăm când a apărut cartea, ca să nu existe discuții că ar fi o invenție de după război) amintește cazul unei familii de țărani care se încuiase în casă, când au venit soldații să-i ia pentru că un funcționar al Primăriei îi denunțase de răzvrătiți. Ca să-i scoată din imobil, s-a tras cu tunul în locuință.

După două lovituri, femeia se strecoară afară, dar bărbatul nu reușește să fugă și este ucis cu focuri de revolver de către funcționar. Bacalbașa scrie că țăranii dezarmați, din care unii nici n-au participat la revolte, erau denunțați, prinși și împușcați. Era suficient ca un arendaș sau un funcționar să aibă pică pe un om și să-l denunțe pentru ca acesta să fie executat rapid, fără judecată.

“Când țăranii erau prinși în grupuri mai mari, erau înconjurați, legați, apoi erau puși pe două rânduri la marginea șoselelor și împușcăți”, scrie Bacalbașa. Nicolae Iorga amintește un caz emblematic, petrecut în satul Șcheia din județul Roman, unde preotul a primit ordin să facă o lista cu cei vinovați de revolte într-o localitate în care nu s-a petrecut nimic: “Și a venit învățătorul, care era un om cumsecade, a venit proprietarul, care era un om milos, și i-au spus: «Părinte, nu poți să faci lista de vinovați pentru un fapt care nu s-a săvârșit». Știți ce a răspuns preotul? «Totuși, dacă mi-a venit înștiințare, este pentru un fapt care există, prin urmare, și vinovați trebuie să existe»”.

Până la urmă, lista nu s-a mai făcut, dar întâmplarea arată modul în care se punea problema. Câți morți au fost? Încă din epocă s-a avansat cifra de 11.000. ND Cocea vorbea chiar de 12.000. Cert este ca nu s-a reușit să se stabilească o cifra exactă deoarece toate dosarele poliției referitoare la evenimente au fost predate regelui Carol I, după cum a povestit Alexandru Marghiloman. Ulterior, cu toate eforturile, inclusiv în perioada comunistă, nu s-a mai găsit nici un dosar, ceea ce a dat naștere ipotezei că acestea au fost distruse.