Costuri acceptabile. Pentru bolnavii care ne conduc

0
8

Ministrul Sănătății spune că evacuarea pacienților abia operați din spitalul Foișor a fost un „cost acceptabil”. Să-l arunci afară din spital pe un om care abia a fost scos din operație și să-l abandonezi fără măcar să-i dai o ambulanță care să-l transporte acasă a început să devină „noua normalitate” în România. Pentru că autoritățile, care de un an de zile se tot screm să facă ceva cu pandemia, au fost luate iar prin surprindere. Au aflat, brusc, că au nevoie de paturi la ATI. Și au decis să alunge pacienții dintr-un spital ca să facă loc bolnavilor de COVID.

În această vreme, în toată țară, spitale de campanie cumpărate și amenajate cu mare cheltuială de autorități zac nefolosite. Așa-numitele „spitale de carton”, amenajate cu mare efort de PR și cărora președintele le-a tăiat moțul în direct la televizor, au fost desființate pe motiv de lipsă de pacienți. Dar autoritățile se fac că uită că avem în țară nenumărate unități medicale private, unele spitale în toată regula care ar fi putut să fie folosite în efortul național de luptă contra COVID. Numai că politica națională în aceste zile este ca privații să se umple de bani pe seama statului sau a fraierilor care au nevoie de teste COVID. Bolnavii de la Foișor puteau fi, foarte frumos, transferați în unitățile private cărora statul le-ar fi achitat cheltuielile de cazare și tratament. Dacă am fi avut autorități care să gândească social.

Dar în România este la modă fascismul social care spune să-i dăm în mă-sa pe ăia care nu pot plăti sau care nu-s „de-ai noștri”. Mii de amețiți au protestat acuzând medicii de pe ambulanțe că au tratat arșii de la Colectiv direct pe trotuare. În noaptea în care pacienții scoși din operație sau de la ATI erau alungați din spitalul păzit de jandarmi, tinerii frumoși și liberi au dormit acasă, visând la epurarea socială a stirbilor, asistaților social și, în general, a tuturor celor care nu le împărtășesc valorile.