Câteva lucruri interesante de la un istoric român

Este cunoscută disputa cu privire la cimitirul de la Valea Uzului, unde s-au înfruntat românii verzi cu ungurii roș-alb-verzi pe tema “a cui e cimitirul și cine are sau nu are dreptul să pună cruci acolo”. Rezolvarea e în cărțile de istorie. Încă din 1935, Constantin C. Giurescu afirma clar că hotarul Moldovei a fost mutat abuziv în secolul XVIII, în vremea lui Cantemir atât izvorul Trotușului cât și izvorul Oituzului – ambele aflate mult mai la vest de Valea Uzului – fiind în Moldova.

Să rămânem la Giurescu. Într-o conferință la radio, istoricul vorbește despre vechile județe ale țării și despre etimologia numelor acestora. Astfel, Ilfov, vine de la “elfov”, care, în slavonă însemna “arinis”. “Dâmbovița” vine de la slavonul “dămb”, care înseamnă stejar, fostul județ Tutova avea înțelesul de “ținutul murelor”, după cum “Târnava” însemna “ținutul spinilor”, iar Lăpușna venea de la “lopoș” – scaiete, brusture. “Vâlcea” venea de la “vâlc” – lup iar “Vlașca” însemna “ținutul vlahilor”, al românilor, adică. Interesantă este și etimologia Gorjului și Doljului, nume date de cancelaria domnească prin secolul XV. Atunci județele se numeau Gorjil și Doljil, “jil” fiind versiunea slavonească a Jiului iar “Gor” și “Dol” fiind rădăcinile pentru “munte” și “câmpie”. Cum ar veni, Gorjul era partea Jiului de la munte iar Doljul, partea de la câmpie.

Și încă niște amănunte interesante de la același istoric. Într-o conferință despre începuturile industriei românești, Constantin C. Giurescu spune că în Moldova și Muntenia aurul se culegea din nisipul râurilor de munte de către țiganii zlătari. În slavonește, “zlat” însemna “aur”. Avem și noi în județ un sat care se numește Zlătari. Zlătarii plăteau impozit către domnie patru ocale de aur pe an în Moldova și 1000 de monede de aur în Muntenia și erau jurați să nu vândă aurul nimănui decât domnitorului. În decembrie 1515, Bogdan Vodă, fiul lui Ștefan cel Mare, îi ceartă pe bistrițeni că au acceptat ca o parte din aurul moldovenesc să se vândă de către zlătari în cetatea lor.

Tot într-un decembrie, dar în 1518, Neagoe Basarab se plânge mai-marilor cetății Sibiului că a comandat unui meșter o cădelniță pe a cărei capac să fie gravat turnul orașului, dar rezultatul nu l-a mulțumit, domnitorul precizând că în Muntenia sunt meșteri destui care puteau să facă “ceva mai frumos”.