Amendați, amendat și iar amendați!

În ultimele zile ale Reichului, când sovieticii ajunseseră la periferiile Berlinului, “organele” cutreierau ruinele ca să spânzure defetiștii, pe cei care vorbeau de rău regimul, dezertorii și alte astfel de elemente dușmănoase. Nu conta că sfârșitul e aproape, autoritățile își vedeau de treabă. Aveau o misiune și o executau. Organizarea germană își spunea cuvântul; chiar și cu sovieticii la câteva străzi distanță, naziștii îi spanzurau pe cei care spuneau că războiul este pierdut, pe motiv că împrăștie informații false.

În ultimele zile ale așa-zisei pandemii, autoritățile române continuă să amendeze populația ca la balamuc. Cu doar 10 noi cazuri în tot județul (8 marți și 2 miercuri), autoritățile au controlat, săptămâna trecută, un număr de obiective și persoane comparabil cu cel de luna trecută, când (pe 10 și 11 aprilie) se înregistrau peste 150 de noi cazuri.

Ca să comparăm intensitatea acțiunilor autorităților, să facem publice niște cifre. În zilele de 10-11 aprilie, au fost controlate 1.960 de obiective/locaţii, 4.700 de persoane și 700 de mașini. În zilele de 25-26 mai controalele au vizat 1.630 de obiective/locaţii, 1.772 de persoane și 854 de mașini. S-au dat atunci 295 de amenzi iar acum 161. La o petrecere organizată “subversiv” s-au dat amenzi de 8.000 de lei în aprilie, acum amenzile de la o petrecere similară au totalizat 5.000 de lei.

Este cel puțin bizară această decizie de a amenda și iar amenda într-o perioadă în care se vede clar că pandemia e în moarte clinică și mai e ținută în viață doar de aparate. Desigur, vina nu este a celor care aplică aceste măsuri aberante, ci a celor care le-au decis.

Dacă vă mai amintiți, am pus problema cu deciziile bizare care prevedeau închiderea școlilor imediat ce se înregistra atingerea plafonului de 3 la mie într-o unitate administrativ-teritorială, dar redeschiderea se făcea abia la două săptămâni după ce rata de incidență scădea sub această cifră. Autoritățile au spus, atunci, că sunt neputincioase, așa este regula, n-au ce să-i facă. După numai câteva zile a venit decizia de la București: se schimbă modificarea. S-a decis că o școală poate reîncepe cursurile de a doua zi după ce reintră în scenariul verde.

Poate nu ar fi rău ca vajnicii noștri ispravnici să o lase mai moale cu hărnicia asta a amendatului. Că amenzile alea, oricum, nu o să fie plătite vreodată, mai ales că, să nu uităm, se bazează pe niște acte normative puțin neconstituționale.