Ultrascurte

0
3

* Dovada cea mai bună că pandemia s-a dus: francezii încep să se ocupe din nou de tâmpenii. S-a propus ca,la naștere, copilului să-i fie dat automat și numele de familie al mamei și al tatălui, pentru a nu mai defavoriza femeile… Desigur, problemele vor începe să apară de pe la a treia generație, când fiecare copil va avea vreo două prenume și șase nume de familie – trei din partea tatălui și trei din partea mamei. Că poate Jean Matisse se căsătorește cu Monique Duval, fiul lor se va numi Fracois Matisse – Duval și se va căsători cu Marie Gaston – Gabin, pereche care va avea o fiica numită Antoinette Matisse – Duval – Gaston – Gabin și se va căsători cu Pierre Vaillant – Auguste – Renoir – Monet. Copilul lor se va numi Beatrice Matisse – Duval – Gaston – Gabin – Vaillant – Auguste – Renoir – Monet.

* În vreme ce autoritățile medicale și administrative băcăuane susțin că imunitatea dată de vaccin e superioară celei date de boală, cei de la OMS – niște proști, probabil – afirmă că imunitatea celor care au trecut prin boală este similară celei date de vaccin: «Dovezile actuale indică faptul că majoritatea indivizilor dezvoltă răspunsuri imune de protecție puternice în urmă unei infecții naturale cu SARSCoV-2. […] În concluzie, cunoștințele actuale nu ne spun despre durata imunității și protecția împotriva reinfectării; dar dovezile recente sugerează că infecția naturală poate oferi o protecție similară împotriva bolilor simptomatice, ca și vaccinarea, cel puțin pentru perioada urmărită.»

* Minunata lume nouă în care alde Pavlik Morozov e model. Își mai amintește cineva regimul khmerilor roșii din Cambodgia, unde copiii erau puși în funcții de conducere pe motiv că sunt puri și necontaminati cu idei capitaliste? «Un tribunal australian a hotărât că ministrul mediului din țară are obligația față de copii să ia în considerare daunele provocate de schimbările climatice atunci când decide dacă aprobă extinderea unei mine de cărbune. Curtea Federală a Australiei a pronunțat hotărârea într-o acțiune colectivă formulată de opt adolescenți, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, și de o călugăriță în vârstă de 86 de ani, care acționează că tutore în litigii. În proces, adolescenții au susținut că extinderea minei Vickery de la Whitehaven Coal în statul New South Wales va contribui la schimbările climatice și le va pune în pericol viitorul».

* În vreme ce, în UK, Telegraph anunță că Guvernul e pe cale să renunțe la intenția de a introduce pașaportul de vaccinat, în Ungaria, spectatorii la meciurile din Campionatul European vor fi tratați ca personal diplomatic, adică vor avea acces acolo unde cetățenii maghiari nu au voie decât cu pașaportul ăla…

* Când a fost asasinatul de la Piatra Neamț, mamă-mamă ce vuia presa cu informări din ora-n ora, cu breaking-news, ziarele, televiziunile, blogurile… curgea informația gârlă, de am aflat în câteva zile tot istoricul zonei, legăturile autorităților cu interlopii și așa mai departe. După bomba de la Arad s-a mai auzit ceva?! Cine e victima, ce legături ar putea exista, care ar fi motivul crimei?! Nimic! Batista pe țambal! România normală!

* Din greșeală, am ascultat RRA, sâmbătă, pe la ora 15.00. Bă, băiatule, parcă mă întorsesem în timp, înaintea Congresului! Doar că acum nu se mai aduc ode din partea oamenilor muncii, tovarășului geniu, ci din partea domnilor, binefacerilor vaccinului. A fost rândul domnului William Oaie să spună că s-a vaccinat pentru țara sa, pentru patrie și așa mai departe.

* Ca să se poată da numele unei străzi din București după numele unei persoane, persoana în cauza trebuie să fie moartă de cel puțin trei ani. Deci, ca să numească strada Protasevici, madam Clocotilde trebuie să trimită un comando să-l kilăreasca pe ăla și, pe la finele mandatului, poate face și botezul străzii…