Cum te ridică trădarea în Guvern

Harta Olteniei la 1722

La 1718, când Oltenia a intrat în componența Austriei și se pregătea noua conducere a provinciei, trei boieri se și grabiră să dea de știre la Viena că sunt dispuși să se “sacrifice” pentru binele obștei și să accepte desemnarea ca ban ori consilier de administrație, adică membru al guvernului.

Aceștia erau spătarul Radu Golescu, vistiernicul Ilie Știrbei și Grigore Băleanu. Contra lor se ridicară ceilaltți boieri, care au semnat un memoriu adresat generalului Steinville. Patru egumeni și 65 de boieri îl înștiințau pe contele Ștefan de Steinville, comandantul forțelor austriece din Transilvania, cel care urma să numească administrația civilă din Oltenia, că acei trei boieri l-au trădat pe Constantin Brâncoveanu turcilor și acum vor să fie puși la conducerea Olteniei sub austrieci.

“Băleanul și Știrbeai și alții ai lor… carii au vândut pe mâna păgânilor pe Constantin Vodă Brâncoveanul cu toată familia Cantacuzineștilor, prin mijlocul Golescului, pentrucă Golescul au făcut cu voia și îndemnarea celor mai sus-ziși, au dat în mâinile lui Nicolae Vodă cărțile chesaricești spre plinirea voii Băleanului și a păgânilor”, se arată în memoriu.

Cum ar veni, boierii arătaseră turcilor că Brâncoveanu poartă tratative secrete cu austriecii, motiv suficient pentru ca acesta să fie acuzat de “hainie” – trădare – și mazilit. Fix aceiași boieri care trădaseră planurile austriecilor voiau, acum, să le fie administratori peste provincie.

Memoriul a avut efect: Steinville nu a numit pe niciunul dintre cei trei în conducerea provinciei.

Între consilierii de administrație au fost numiți doi dintre semnatarii memoriului iar ban a fost numit Gheorghe Cantacuzino. Însă, după moartea lui Steinville, urmașul acestuia, generalul conte Virmont, i-a numit pe cei trei boieri trădători drept consilieri, în decembrie 1721.

De unde se vede că trădarea, oricât ar fi ea de urâtă, e cu folos pentru cei care o practică. Iar la noi ajunge să fie chiar o virtute deoarece pare să paveze drumul spre marile isprăvnicii. Cine-și trădează țara poate nu doar spera, ci e aproape sigur că va fi recompensat nu doar de cei cărora a slujit trădarea, ci și de alții. Pentru că trădătorul e cel mai bun executant al poruncilor ocupanților. Uitați-va în țară și vedeți că așa este.