Să fie bine, să nu fie rău

Scriam, în urmă cu scurt timp, despre faptul că problema deșeurilor din zona rurală nu este rezolvată, în schimb, autoritățile s-au apucat de amendat. Fără să ofere o soluție. Nu trebuie să fii un conspiraționist ca să aduni 1 și cu 1 și să-ți dai seama ce s-a întâmplat cu amenzile date de Garda de Mediu și cum s-au nimerit să fie amendați numai primari de la un singur partid. “Nu există coincidențe”, după cum spune Regulă 39 a lui Gibbs. Problema gropilor de gunoi ilegale din mediul rural a devenit, brusc, una politică și deloc frumos mirositoare pentru inițiatori.

Acum, pe bune, chiar credeau că nu se va observa că amenzile sunt cu direcție? Așa că pentru a ieși din clenciuri, Garda de Mediu promite solemn, cu mâna pe cravată, că va controla pe toată lumea, numai să primească sesizări. Neapărat de pe smartfoane, cu coordonatele geografice – latitudine și longitudine – exacte. Trecem peste absurdul situației și ajungem la fondul problemei.

Controalele și amenzile nu ar fi rezolvat problema. Populația rurală tot nu ar fi avut unde să arunce resturile de la construcții, resturile vegetale și alte deșeuri care nu sunt în contractul cu firma de salubritate. Așa că s-a făcut, deocamdată, pace. Autoritățile s-au adunat la sfat și s-au gândit că n-ar fi rău să fie bine.

După ce primarul Oneștiului a anunțat o rezolvare a problemei în oraș prin amplasarea unui container pentru deșeurile din construcții, la nivel de județ s-a propus același lucru: în fiecare localitate să se amplaseze așa ceva. Cel puțin o parte a problemei va fi rezolvată elegant. Pentru că, și la oraș, este aceeași problemă ca in mediul rural: greu de tot poți să scapi de deșeurile din construcții. La groapă nu ți le primesc dacă le duci personal, trebuie să chemi o firma specializată care te taxează din greu și multă lume ajunge la concluzia că e mai simplu să le arunce pe câmp decât să plătească mii de lei pentru o mașină de cărămizi sparte și bucăți de mortar.

Nu e rău că s-a ajuns la un astfel de acord, dar mai e mult până departe. Poate se îndură autoritățile și găsesc soluții și pentru celelalte categorii de deșeuri din zona rurală. Soluția evidentă nu sunt amenzile ci cooperarea.