Cum au vrut englezii să arunce în aer Porțile de Fier la 1940

Distrugatorul Voyager de pe care au fost recrutati o parte militarii britanici care trebuiau să blocheze Dunărea. Altii au fost recrutati de pe nava Vampyre.

Atât francezii cât și englezii făceau pregătiri, încă din 1939, pentru închiderea circulației pe Dunăre, astfel încât Germania să nu mai poată transporta petrolul și grâul din România. Cum preparativele britanice erau mai avansate, francezii au decis să-i lase pe aceștia să execute operațiunea. În principiu se viza aruncarea în aer a malurilor stâncoase din Defileul Dunării în zona Porților de Fier, concomitent cu scufundarea unor vase pentru a bloca șenalul navigabil.

Ambasadorul francez la Bucuresti propune Guvernului englez declansarea operatiunii pentru blocarea Dunarii.

Serviciile secrete britanice aduc în România personal specializat în acest gen de operațiuni. Concomitent englezii iau legătură cu un anume Gheorghe Constantinescu, demisionat din Armata și angajat al unor companii cu capital britanic, care se cunoștea de mic cu un anume Thomas Masterson. Acesta îl ajutase pe colonelul Norton Griffiths la aruncarea în aer a sondelor și rafinariilor românești în 1916, ca să nu fie capturate de germani. Tom Masterson crescuse în România, era atașat Ministerului britanic pentru Războiul Economic și este trimis la București pentru a coordona operațiunea de închidere a Dunării.

Gheorghe Constantinescu, deși era administrator al rafinăriei Orion, se reangajase în Armata, de data aceasta la Secția a II a Marelui Stat Major. Adică Serviciul Secret Român. Englezii îi spun lui Constantinescu de misiunea lor, acesta transmite mai departe informația și primește acordul autorităților pentru a sprijini operațiunea britanică. Aici trebuie făcută precizarea că România se declarase neutră și orice sprijin acordat Aliaților putea să aibă repercusiuni grave dacă aflau nemții. De aceea, autoritățile noastre au cerut ca englezii să păstreze cel mai mare secret sprijinul românesc.

Planul era ca arme, muniții și explozivi să fie aduse pe vase britanice din Anglia până la Sulina, unde aveau să fie transbordate pe celelalte vase pregătite. Circa 150 de bărbați, unii marinari, alții militari, urmau să fie aduși și îmbarcați pe navele respective. Toate solicitările britanicilor sunt îndeplinite de români, inclusiv îndepărtarea unui funcționar identificat ca agent german. La 18 martie 1940, echipajele navelor britanice sunt trecute prin ciur și prin dârmon: marinarii care nu sunt socotiți de încredere sunt concediați și înlocuiți cu englezii veniți special pentru misiune. La 29 martie, remorcherele britanice Britannia și Elisabeth precum și Bayard (grecesc dar închiriat de englezi) ajung la Sulina unde sosise nava Mardinian, venită de la Liverpool.

Încărcătura navei este declarată “piese de mașini”, în tranzit pentru Ungaria și este descărcată pe șlepul Thermonde (belgian, închiriat și el de britanici). Totul s-a desfășurat în liniște, fără probleme. În aceeași zi, de la Brăila plecau, în sus, pe Dunăre, remorcherul Dionisia (grecesc), cu două șlepuri goale la remorcă, precum și remorcherul Albion, cu cinci șlepuri goale la remorcă. Tot de la Brăila urmau să plece remorcherele King George și Scotland, de pe care marinarii români fuseseră înlocuiți cu britanici.

La 1 aprilie, convoiul de la Sulina, care număra nu mai puțin de 8 remorchere și 11 șlepuri goale, cu echipaje aproape exclusiv britanice, pleacă din Brăila spre Giurgiu unde ajunge în dată de 3.

Aceasta fotografie este datata “aprilie 1940”, si este facuta pe Dunare, in Romania. Arthur J. Collins, in haine civile,la bordul unei nave fluviale, este unul din cei 17 australieni care s-au oferit voluntari pentru o misiune secreta a serviciilor britanice.

Deși nu trebuiau să acosteze, o fac. S-a spus, după război, că au oprit în port pentru că aveau nevoie de combustibil. Proastă decizie. La Giurgiu se face controlul vamal.

Primele vase, cele plecate de la Brăila, îl trec fără probleme, dar în remorcherele Elisabeth, Britannia și pe șlepul Thermonde se găsesc revolvere, arme de vânătoare și topoare de abordaj. Prudente, autoritățile întrerup controlul și informează Bucureștiul. Din Capitală se transmite ca englezii să fie lăsăți să plece, dar armamentul găsit să fie sigilat la bord până la plecare. Dar vestea ajunge și la germani.

August Fabricius, ambasadorul german, intervine cât se poate de oficial la Guvernul român și cere controlul riguros al vaselor britanice. Cum aflaseră nemții de armele de pe vase? Cât se poate de simplu: pe Elisabeth nu fuseseră înlocuiți toți marinarii străini. Doi greci au aflat de la personalul britanic că pe vas se află armament. Au fugit de pe navă și au mers la consulul german din Giurgiu căruia i-au povestit totul, apoi au fost duși la București, la Legația germană iar Fabricius s-a dus, nervos, la premierul Tătărăscu, să ceară percheziționarea navelor.

La control se găsesc atât de multe arme încât inspectorul vamal oprește operațiunea și merge la București să ceară instrucțiuni. Se reia, apoi, controlul, în prezența unor oficialități, și se găsesc puști, mitraliere, un tun de 47 mm, obuze, mine magnetice, trotil, fitil, grenade și provizii. Armamentul e transferat la Arsenalul Armatei. România nu mai putea ajuta desfășurarea operațiunii, dar putea ajuta personalul britanic implicat să dispară, ca să nu cadă în mâinile nemților.

Un tren cu vagoane de clasa I este pus la dispoziția marinarilor, dar aceștia refuză să debarce. Oficialii români îi roagă în zadar pe marinari să vina la țărm. Până la urmă, Căpitănia portului ia legătură cu consulul britanic, iar acesta reușește să-i convingă pe englezi să coboare de pe nave. Sunt trimiși la Brăila, unde se îmbarcă pe un șlep britanic.

Operațiunea a eșuat lamentabil pentru că a fost prost organizată și pentru că britanicii nu au știut să-și țină gura. Proasta organizare este dată de dimensiunile convoaielor britanice de pe Dunăre, care au fost observate de foarte multă lume, de mișcările de personal marinăresc, de mișcările vaselor britanice (în decembrie 1939 Britannia și Elisabeth au ancorat în zona Porților de Fier fără un motiv plauzibil).

Fotografia de mai sus a fost facuta in luna iulie 1940, in Grecia. Legenda din arhiva australiana spune ca in imagine este “un grup de voluntari australieni, intre care si Arthur J. Collins, anterior pe nava Voyager, se ralaxeaza la un pahar in timpul intoarcerii dintr-o misiune a serviciului special britanic. Misiunea a constat intr-o calatorie secreta in amonte pe Dunare, in incercarea nereusita de a arunca in aer Portile de Fier in Romania pentru a bloca traficul german pe fluviu”.

Încă din 9 ianuarie 1940 Legația japoneză comenta intențiile britanice de a arunca în aer stâncile de pe malul Dunării. Sosirea lui Tom Masterson și întâlnirile cu șefii sabotajului britanic sau sosirea marinarilor englezi în grupuri destul de mari nu putea scăpa rețelei de spionaj german. Ministrul român de Externe, Grigore Gafencu trebuie să facă un adevărat balet diplomatic pentru a împacă germanii, care deveniseră banuitori în privința atitudinii României. Și care cer să instituie un sistem de poliție fluvială proprie pe Dunărea românească.

Mai multe detalii despre această operațiune, găsiți în cartea “Acțiuni secrete în România”, Horia Brestoiu, Editura Științifică, București, 1973.