Bălcescu de pe hârtia de 100

0
3

V-ați întrebat, vreodată, de ce pe bancnota de 100 de lei comunistă era poza lui Bălcescu? În definitiv, Bălcescu fusese un revoluționar de la 1848, o revoluție burgheză; de ce nu ar fi pus autoritățile vremii un personaj mai apropiat ideologic? Tudor Vladimirescu, de pe hârtia de 25 de lei, sau Cuza, de pe bancnota de 50 de lei, erau cunoscuți pentru apropierea de mase; deci, buni din punct de vedere al “dosarului”. Dar Bălcescu?! Un revoluționar burghez?!

Un răspuns posibil îl găsim la Mihail Sadoveanu. Da, vestitul povestitor, angajat ideologic după 1945 în tabăra comunistă. La aniversarea a 100 de ani de la Revoluția pașoptistă, autoritățile scot un album dedicat acestui moment. Sunt puse documente, fotografii, explicații.

“Bălcescu e un cugerător cu mari profunziuni, care deși nu s’a ridicat până la principiile fundamentale ale dialecticei materialiste, a pătruns totuși adeseori adevărurile istorice în mod dialectic. Republicanul și democratul Bălcescu preconizează o istorie revoluţionară, care să nu se ocupe de biografiile principilor, ci de instituțiile poporului. Acest om privea dincolo de timpul său”, scrie Sadoveanu în prefața lucrării.

Mai încolo, el îl ridică pe Bălcescu peste Kogălniceanu: “Bălcescu respinge dintr-o dată, ca pe o neagră urgie, pe boieri, în care vede piedica dezvoltării normale a ţării noastre, pricina sărăciei şi ignoranței norodului. Pentru că spiritul rece științific al lul Bălcescu vede sistemul, nu persoanele”.

Cu câțiva ani înainte, Lucrețiu Pătrășanu emitea idei similare în lucrarea “Un veac de frământări sociale”. Analizând revoluționarii de la 1848, Lucrețiu Pătrășcanu îl vede pe Bălcescu fiind singurul cu adevărat preocupat de rezolvarea “chestiunii țărănești”.

L-au văzut comuniștii pe Bălcescu drept un precursor? Cu siguranță. Probabil de aceea a fost plasat pe bancnote (înainte de bancnota de 100 de lei din 1966, Bălcescu mai fusese plasat pe bancnota de 100 de lei din 1952 și pe cea de 1.000 de lei din 1950) iar numele său a fost dat unor localități, străzi sau instituții de învățământ.

Cu ce ne ajută acest lucru?! Probabil cu nimic. O simplă discuție pe o temă istorică. Dar, cu același prilej ne putem gândi la un lucru: Anul 1848 ar fi fost un bun prilej pentru rezolvarea situației țăranilor.

O țară de fermieri, în care sătenii nu ar fi fost niște muritori de foame, ci contributori la buget și cumpărători de produse industriale ar fi transformat economia. Țăranii austrieci și-au luat singuri pământul la 1848 și nimeni n-a mai avut curajul să-l ia înapoi după înfrângerea revoluției. Și nu a fost rău pentru țară.

Dar în Muntenia însuși Guvernul revoluționar s-a împotrivit cât a putut împărțirii pământului către țărani. Când Bălcescu a început să facă presiuni în presă pe tema împroprietăririi țăranilor, Guvernul face o comisie de analiză, cu gândul să îngroape problema. Numai că, surpriză, comisia progresează și dă semne că poate ajunge la o concluzie, moment în care Guvernul desființează comisia și problema rămâne nerezolvată.

O țară de oameni săraci nu poate să devină bogată. Acest lucru nu s-a înțeles la București la 1848 și nu se înțelege nici astăzi.