A doua dezindustrializare

0
8

Anii ’90 au însemnat dispariția celei mai importante părți a industriei românești. Catalogată drept “fier vechi” de politicieni, industria construită de Ceaușescu a fost pusă la pământ pentru că încurca interesele companiilor occidentale. Astăzi asistăm la a doua operațiune de dezindustrializare a țării. Industria, câtă a mai scăpat, este pusă la pământ în numele sfintei ecologii, care a reușit să treacă granița dintre ideologie și religie. Practic, astăzi, fără să mai existe nici un fel de discuție, ni se spune să credem fără să cercetăm în directivele ecologice ale Bruxelles-ului. Și Bruxelles-ul a spus să închidem Termocentrala Mintia, care asigura 10 la sută din necesarul energetic al țării, căldura și apa caldă pentru orașul Deva precum și 700 de locuri de muncă.

În vreme ce alte țări continuă nu doar să exploateze cărbunele, ci să-l și folosească, noi, mai catolici decât papa trebuie să închidem tot, să trecem pe reciclabile, să importăm energie și, în general, să importăm tot ceea ce avem nevoie. În schimb ni se vând tot felul de sloganuri despre salvarea planetei, despre necesitatea de a fi frați cu urșii, de a ne schimba. E frumos, elegant și înălțător. Doar că în spatele acestui discurs se ascund alte interese. Occidentului nu i-a păsat zeci de ani de ecologie, a poluat în draci, a distrus terenurile agricole cu îngrășăminte chimice, a determinat apariția ploilor acide și vrea să credem că, dintr-o dată, l-a apucat mila pentru soarta planetei. Același Occident care, în vreme ce ne obligă să închidem capacitățile de producție poluante, ne trimite pe șest vapoare cu deșeuri.

Avâtul ecologist al Occidentului ascunde, însă, altceva. Poate nu neapărat control social, cum consideră unii (deși prin limitarea călătoriilor din cauza autonomiei reduse și a prețului mașinilor electrice la asta se ajunge), dar, cu siguranță, o capcană economică. Prețul energiei va crește pentru că tehnologiile alternative sunt încă scumpe. Creșterea prețului energiei antrenează un val de scumpiri în societate. Pe urmă mai este și sistemul de taxare a “poluării”.

Vrei să mănânci carne? Creșterea porcilor poluează, deci va trebui să plătești taxă de poluare peste prețul cărnii. Vrei căldură? Plătești și taxa de poluare. Apa caldă, transportul, ambalajele de plastic, energia electrică, tot ce poluează poate fi accizat cu taxa de poluare. Țările sărace nu vor avea nici o șansă să se mai dezvolte câtă vreme accesul la energie va fi unul strict limitat. Dar nu e problemă, o vom aplauda pe Greta și-i vom face statuie de chirpici și i ne vom închina, că așa au decis băieții deștepți.