Ucraina stăpânește teritorii românești iar noi sprijinim Ucraina?!

Așa cum m-am întrebat ce naiba am căutat în Afganistan, într-un război care nu era al nostru, mă tot întreb ce naiba căutăm în Ucraina, să băgăm bățul prin gardul Rusiei. Nu e un secret pentru nimeni, că, sub influență americană, România se bagă tot mai adânc în sprijinirea Ucrainei, legându-se la cap fără să o doară. Dar, istoria se repetă: așa cum în 1941 ne-am apucat să declarăm război SUA pentru că așa ne-a împins aliatul strategic (e vorba, desigur, de Germania nazistă), la fel facem și astăzi giumbușlucuri contra Rusiei pentru că ne împinge din spate alt aliat strategic.

Eu știu foarte clar care este situația Crimeei. Nu a aparținut Ucrainei decât după ce a fost cedată (ilegal) de Hrușciov. În rest, de 300 de ani, de când a fost cucerită de ruși de la tătari, Crimeea nu a avut de-a face cu Ucraina. Putem aminti în paranteză că războiul rușilor cu tătarii a însemnat încetarea năvălirilor de pradă ale nogailor în Țările Române.

Așadar, dacă ne-am lămurit cum e cu Crimeea și cu faptul că jucăm un joc extrem de periculos încercând să sprijinim Ucraina în niște demersuri mai mult decât discutabile, ar trebui să ne întrebăm două lucruri.

În primul rând, care ar fi reacția Rusiei față de România. Un posibil răspuns îl avem prin glasul președintelui maghiar, care a pus în discuție problema apartenenței Transilvaniei. Ca să lămurim eventualele acuzații de naționalism extremist, să spunem că în perioada postbelică, când relațiile dintre România și URSS se răceau, diplomația sovietică scotea de la naftalină chestiunea transilvană. Era un fel de arătare a pisicii. La care diplomația românească răspundea scoțând de la naftalină problema Basarabiei. Nu cred, deci, că ar fi un nonsens ideea că problema Trianonului adusă în discuție de președintele maghiar ar face parte dintr-un discurs diplomatic rusesc. Că premierul nostru n-a fost în stare să dea un răspuns pe măsură, deja nu mai e de mirare.

În al doilea rând, nu trebuie să uităm că există Bucovina de Nord, Bugeacul, Insula Șerpilor și o seama de ostrovuri pe Dunăre care au aparținut istoric României și care, acum, se regăsesc în componența teritorială a Ucrainei.

Ironia face ca Bucureștiul să sprijine o solicitare falsă a Kievului față de Crimeea dar să ignore revendicările istorice ale propriilor teritorii aflate sub ocupație ucraineană.
Dar, ca să fim drepți, nu e nici un fel de ironie. E doar expresia faptului că politica noastră externă nu mai este decisă de Guvernul de la București. Pentru că într-o țară care ar fi beneficiat de atributele suveranității, un guvern național nu ar fi procedat cum procedează actualul Executiv.