joi, noiembrie 7, 2024

De ce insistă politicienii să ne bage pe gât certificatul verde?

Deși medicii sunt de acord că persoanele vaccinate, chiar și cu trei doze, pot transmite virusul, se pot îmbolnăvi și pot chiar să moară din cauza acestuia, politicienii insistă tot mai mult pe introducerea pașaportului de sănătate, care a devenit, brusc, panaceul care va învinge boală.

Dacă ne amintim, acest panaceu a fost, pe rând, spălatul timp de cel puțîn 20 de secunde, dezinfectantul de pe scările de bloc, afumatul străzilor cu ceață antivirus, lockdownul, când ne-au ținut aiurea în case, masca obligatorie în încăperi și pe stradă, vaccinul cu cele două doze, doză a treia de vaccin.

Toate acestea au fost declarate ca fiind esențiale la vremea lor și autoritățile au insistat că sunt necesare și obligatorii și că nu există altă soluție. Deși nu toți medicii au fost de acord cu aceste idei. Deși virusologi de marcă au spus că sunt nu doar ineficiente, ci chiar inutile. Dar politicienii și trepădușii avansați la comanda autorităților cu atribuții în domeniul combaterii epidemiei au ținut-o pe-a lor și li s-a dat puterea de a impune toate aceste măsuri. Nici una nu a întrerupt lanțul îmbolnăvirilor.

Acum se forțează populația să se vaccineze deși există o unanimitate de opinii cum că vaccinul nu întrerupe lanțul. Prin urmare de ce se încearcă obligarea vaccinării cu ajutorul GreenPass-ului? Au spus că vaccinul împiedică transmirerea bolii; s-a dovedit că nu e așa. Au spus că vaccinul împiedică formele grele ale bolii; cifrele spun altceva. Au spus că vaccinul te salvează de la moarte; iată că există cifre care contrazic și asta.

Putem noi să credem, în baza acestor dovezi, că impunerea certificatului verde are la bază alte interese decât lupta contra pandemiei? Pentru că, iată o întrebare bună: de ce în țări cu rate mari de vaccinare, cum e, de exemplu, Italia, se impune pașaportul verde?! Doar au zis că problemele vor înceta când se va atinge o rată de vaccinare care să permită imunitatea de grup. Au atins-o și tot nu au încetat restricțiile.

În unele localități din țară, autoritățile locale au luat decizia de a bloca nevaccinatii în case, fără să existe o baza legală pentru asta. Reamintesc faptul că orice limitare a drepturilor cetățenești se face prin lege a Parlamentului iar, în momentul de față, nu există așa ceva.

De capul lor, wanabee-gaulaiterii din Ialomița au creat un sistem de apartheid, ilegal și neconstituțional. Și, nu în ultimul rând, total ineficient pentru că, așa cum spuneam, persoanele vaccinate pot transmite virusul.

Așadar, de ce se insistă cu introducerea certificatului verde și cui folosește acesta?

Alte titluri