Când chiorii se duelează cu arme cu lunetă

Încă de pe vremea Colectivului și, mai ales, de pe vremea Ordonanței 13, am afirmat că romanii sunt extrem de vulnerabili la operațiunile psihologice. Mai pe românește, deși se considera foarte deștepți, foarte mulți merg după fentă. O mușcă adânc și nu o lasă din gură oricâte argumente li s-ar aduce: „E Batman, bre; n-are cum să fie popă”!

În contextul actualei crize sanitare, situația s-a acutizat pentru că nebunia a atins cote maxime. Și avem și într-o parte și în alta indivizi extrem de convinși de adevărul lor, care nu acceptă să le fie schimbată opinia cu nici un fel de argument.

Într-o parte avem o mulțime de hotărați care sunt în stare să jure că vaccinurile au microcipuri, că 5G-ul va citi RFID-urile implantate prin injecții, că există niște piloți care acum sunt judecați pentru că au recunoscut că au împrăștiat virusul COVID din avioane. De cealaltă parte sunt alții, la fel de hotărați, care sunt siguri că masca îi protejează 100% și că, odată vaccinați nu mai au nici o grijă, care sunt absolut siguri că aceia care nu vor să se vaccineze sunt lemn-Tănase, analfabeți funcționali.

Pe fondul unei campanii de comunicare absolut imbecile a autorităților, care au dus la disperare atât „vaccinoclaștii” cât și „vaccinodulii”, au răsărit și se transmit tot felul de legende iar, pe fondul unei extrem de proaste experiențe de dezbatere publică, în discuție sunt aduse doar aceste argumente extreme.

Eu recunosc faptul că, dacă dăm la o parte extremele, există argumente valabile în fiecare tabăra. Aceste argumente ar fi trebuit să fie dezbătute și combătute pentru a se ajunge la o concluzie. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Pe de o parte pentru că românul cum ajunge șef de ceva se transformă într-un mic dictatoraș, care, călare pe calul de lemn, începe să dea directive.

Pe de altă parte, după cum spuneam, nu avem o tradiție a dezbaterii publice. De ce? Pentru că politicienilor le-a convenit să intoxice publicul cu sofisme, cu declarații lipsite de acoperire, cu hăhăieli și giubușlucuri care le-au adus procente și sinecuri.

Dezbaterea publică s-a sinucis în Romania odată cu prima alegere a lui Băsescu. În cei 10 ani de mandat ai săi, președintele Băsescu a distrus orice tentativă de dezbatere argumentată. Ulterior, domnul Iohannis a făcut la fel, folosindu-se de tot felul de giumbușlucuri pentru a deturna atenția sau a îndrepta oprobiul public spre dușmanii săi politici. Desigur, ar fi prea mult să-i credităm pe cei doi cu astfel de competențe; e bine de știut că au avut sforari buni.

Ce ne-a rămas? O mare problemă economico-sanitaro-politică aflată în suspans. Poate fi rezolvată civilizat? Da! Se vrea? În nici un caz! Ca să se rezolve, ar trebui să ne întoarcem la dezbateri și la argumente. Dar este mai simplu și mai profitabil să se continuie cu aruncatul rahatului în ventilator.