Trei

S-au apucat unii să anunțe cum că a început să crească numărul bolnavilor. Depinde cu ce moment fac comparația. De exemplu, pentru județul Bacău, DSP a anunțat, pe 30 decembrie, 48 de persoane tratate în spitale. Cifra e, într-adevăr, mai mare decât cea de pe 28 decembrie (38 de pacienți) dar mult mai mică decât cea de pe 1 decembrie (128 pacienți). De fapt, de pe 1 decembrie, numărul pacienților din spitale scade mereu, execeptie făcând perioada dinaintea Crăciunului și a Revelionului, când se constată mici creșteri. Acestea sunt explicate prin faptul că în aceste perioade crește numărul de teste, lumea se testează ca să meargă în stațiuni, să poată să urce în avion sau să fie cazată în hoteluri. Chiar și așa, în ziua cu cel mai mare număr de teste (22 decembrie – 847 de teste) au fost anunțați doar 27 de noi îmbolnăviți, dar numărul spitalizatilor a scăzut. Așadar, da, față de Ajunul Crăciunului, numărul spitalizatilor a crescut cu 10, față de începutul lunii a scăzut cu 80.

Au explodat interneții cu adeverința de mers cu capra. Toți intelectualii urbani care habar nu au de nimic se kk pe ei de râs că uite ce a făcut primăria aia. Ei, bine, dacă ar fi citit știrea originală, și nu compilații feisbuciste, ar fi aflat că nu Primăria s-a trezit să dea adeverința ci băieții din gașca care mergea cu capra s-au dus la Primărie să o ceară. Și nici măcar nu e vreo noutate. Dacă ați fi stat pe la țară, ați fi știut că în Ajun, Capra Mare din sat plus iezii mergeau prima dată la Primărie. Acolo se plătea o taxa modică pentru Uniunea Muzicologilor și se dădea o chitanță – adeverință care dădea dreptul să se meargă cu capra prin sat. Taxa aia era bunica taxelor pentru organismele de gestiune colectivă plătite azi de radioruri, televiziuni sau alte entități care difuzează muzică. Era plătită pentru că băieții care umblau cu Capra Mare organizau și balurile de Crăciun și de Bobotează. Cine primea Capra și plătea jocul intra gratis la Bal. Plus: nu oricine era primit să meargă cu capra. De unde, probabil, și referința la lipsa cazierului, din adeverința vieții…

Imaginați-vă o țară din Africa. Fosta colonie germană, preluată de francezi și stăpânită, în fine, de americani, reușește să se revolte și-și obține independența. Noul guvern nu mai vrea să vândă ieftin reursele naturale și se gândește să creeze fabrici care să le prelucreze, să dea locuri de muncă, să crească nivelul de trăi. Dar, fostele metropole nu vor să cumpere scump produse finite, ci doar să importe ieftin materii prime. Cu foarte puțini bani finanțează o serie de ONG-uri de „apărare a democrației” din țara africană, care protestează de fiecare dată când Guvernul ia câte o măsură în defavoarea fostelor metropole. Încetul cu încetul, ONG-urile îi învață pe cetățeni că nu e bine ca țara să aibă o economie prosperă, ci că e mai frumos să rămână dependentă de cei care o exploataseră în trecut. Cetățenii încep să priceapă că salariile mai mari sunt un pericol pentru economie, că un trai mai bun înseamnă că echilibrul macroeconomic riscă să se prăbușească și că firmele străine care exploatează resursele naturale și plătesc cu minimul pe economie trebuie protejate pentru că dacă se supără și pleacă, țara intră în faliment. Presupunând că țara respectivă mai are guvern dedicat intereselor naționale, ce opțiuni mai are acesta pentru a-și realiza scopurile?