Istoria nu iartă

0
10

În nemărginita sa inteligență, Ministerul Educației a decis să nu mai organizeze, anul acesta, olimpiade de Istorie și de Limba și Literatura Română. E bine! E chiar foarte bine! Românul nu trebuie să știe istoria neamului său și nici limba și literatura sa. Din acest punct de vedere, distinșii guvernanți, oricare ar fi ei, au – de ani de zile – un program comun menit să distrugă orice sentiment național al elevului român.

Istoria Românilor, devenită o disciplină tot mai vitregită în programa națională, este completată cu Istoria Holocaustului. Nu m-aș mira că, în scurt timp, aceasta din urmă să devină materia principala iar istoria națională, cea secundară. În fond, avem experiența cu astfel de lucruri, ca să amintesc doar „obsedantul deceniu”, când istoria și literatura ne-au fost ciopârțite de comuniștii parașutați de la Moscova.

Nu spun că Holocaustul nu trebuie studiat. Trebuie, dar în cadrul istoriei noastre, cu toate circumstanțele și legăturile cauzale. Mă îndoiesc de faptul că se vor pomeni prea curând toate elementele care au dus, începând cu 1830, la deznodământul tragic din anii ’30-’40 ai secolului trecut.

Însă Istoria unei națiuni nu poate fi bagatelizată în halul în care au făcut-o, în ultima perioada, autoritățile. De ce, știm. Nici nu e greu de ghicit. Un român care-și uită neamul e mai ușor de condus. E mai ușor de jefuit un popor care nu-și știe drepturile istorice, care nu bagă de seamă că pământul său al lui trebuie să fie, nu al altora. Că bogățiile din subteran trebuie să-i facă lui viața mai ușoară, nu altor neamuri care le iau aproape gratis.

De asta le e teamă, că românii ar lua exemple din propria istorie și s-ar putea revolta ca să-și ceară drepturile. De asta ne pun Istoria la index și caută să ne cumpere sufletele cu mărgele de sticlă.

Când vă mai întrebați de ce va merge rău și de ce va e viața amară, amintiți-vă că, odată, ați avut în proprietate tot acest pământ și toate aceste bogății ale solului și subsolului. Că pădurile erau ale voastre, cărbunele, petrolul, gazele naturale produceau energia necesară fabricilor și uzinelor voastre.

Ce mai aveți astăzi? Nimic nu vă mai aparține și or să fie în stare să va pună bir și pe aerul respirat. De ce? Pentru că nu ați învățat nimic din Istorie. Și pentru că neînțelegând propria Istorie, nu v-ați dat seama când v-ați vândut sufletele pentru o pereche de blugi și un kil de banane.