Nu, Novak Djokovic nu a fost expulzat pentru că ar fi încălcat regulile!

0
2

E plin Internetul de reacții de genul „Frate, da’ așa-i trebuie dacă nu a respectat regulile. Te duci acasă la cineva, trebuie să respecți regulile de acolo”. Trecem peste comentariile de acum câțiva ani care scuzau imigranții parașutați în Europa că se comportă cam sălbatic pe motiv că nu li se pot impune regulile noastre. Trecem și peste ideile cum că trebuie respectată orice regulă, oricât de absurdă ar fi ea, pentru că dacă e regulă, asta este, n-ai ce-i face…

Dar sârbul nu a încălcat regulile stabilite de australieni. Acest lucru a fost constatat cât se poate de oficial de prima instanță de judecată, cea care a decis eliberarea sa din carantină. Pentru că, în ciuda unor opinii foarte ferme, accesul în Australia nu este permis doar vaccinaților, ceea ce Novak Djokovic nu este, ci și unor persoane care au trecut prin boală și au un test negativ. Or exact asta a constatat judecătorul: că tenismenul a respectat această cerință impusă de autorități.

Atunci, de ce a fost expulzat? Ei, bine, pentru că legislația australiană permite Guvernului să anuleze o viza dacă se consideră că posesorul acesteia poate produce efecte negative în țară. Iar Guvernul a spus că sârbul, fiind un simbol al nevaccinaților, ar putea perturba politicile statului referitoare la combaterea COVID.

Iar al doilea proces nu a mai analizat dacă Novak Djokovic a îndeplinit sau nu condițiile de intrare în țară, ci dacă decizia autorităților de a anula viza pe motive politice se susține sau nu. Așadar, tenismenul nu a fost expulzat pentru că era nevaccinat, nu pentru că nu îndeplinise condițiile impuse, ci pentru că Guvernul australian a decis că Djokovic îi pune în pericol autoritatea.

O autoritate folosită pentru a impune lockdown-uri, vaccinare obligatorie și carantinarea a sute de mii de oameni. Vă întrebați dacă politica australiană de combatere a COVID a avut succes? Ei, bine, de la o medie zilnică de vreo 2000 de cazuri noi la mijlocul lui octombrie s-a ajuns la peste 128.000 de cazuri noi pe 13 ianuarie, vârf absolut pentru ultimii doi ani, fără comparație cu cifrele de pâna acum. Asta în ciuda faptului că 77 la sută din populație e vaccinată cu 2 doze.