Realpolitik

Dacă vom trece peste emoția dezastrului umanitar din Ucraina – dezastru real, dar singurul la care multă lume a devenit empatică, ceea ce nu s-a întâmplat în cazurile Siria, Liban, Irak, Yemen sau Palestina – ar trebui să vedem niște lucruri. Oricât de cinic ar părea – și poate că chiar este – o Ucraină slabă care să ne separe de Rusia poate nu este o veste atât de rea pentru România. Dacă suntem corecți și ne amintim evoluția evenimentelor din ultimii 10-15 ani, o să vedem două lucruri: o atitudine cel puțin disprețuitoare din partea Kievului la adresa României și a Republicii Moldova și o atitudine sfidătoare a României la adresa Moscovei. Ucraina nu a fost un prieten la fel de bun României așa cum România încearcă acum să-i fie. Ucraina a avut ce-a avut cu minoritatea românească, a avut ce-a avut cu România. Sunt multe de spus. Pe de altă parte, România a fost pusă de „aliatul strategic” să tot bage bățul în gardul Rusiei. Nu înainte de a-și tăia toate legăturile economice.

Ce se poate schimbă acum? În funcție de evoluția situației – adică în fuctie de cât de repede se termină conflictul – e posibil să avem mai multe țări între noi și Rusia. Dacă la început se vehicula ideea unei simple schimbări de regim, acum se vorbește de o fărâmițare a Ucrainei în mai multe părți: Republica Donbas, care să includă Donețkul și Luganskul până la Harkov, Novorusia, care să cuprindă țărmul Marii negre, Malorosia, care să cuprindă partea centrală a țării și, în fine, Ucraina, care să cuprindă vestul teritoriului actual. Donbas, Novorusia și Malorusia ar urmă să fie republici conduse de facto de Rusia și Belarus, ca un teritoriu neutru între NATO și Rusia. Ele nu ar avea voie să dețină cine știre ce forțe armate, ci numai unități de poliție, apărarea lor urmând să cadă în sarcina rușilor. Ce ar mai rămâne din Ucraina, partea vestică, ar urmă să fie liberă să adere la UE dar nu și la NATO.

Scenariul nu este rău deloc pentru noi. Între România și Rusia va exista un teritoriu neutru, nici al NATO nici al Rusiei, fapt pentru care utilitatea flancului sud-estic al Alianței Nord-Atlantice nu ar mai fi atât de importantă. Dacă treburile s-ar liniști în felul acesta, am putea respira mai ușurați, atât din perspectiva vreunei amenințări rusești cât și din perspectiva imensei presiuni exercitate de NATO pentru a sufla în ceafă Rusiei.

Desigur, există și opțiunea mai proastă ca în zona să existe un conflict pe termen nedeterminat, mai ales cu aducerea – de ambele părți – a „voluntarilor” din străinătate. Caz în care ar trebui să ne decidem ce facem cu Armata. Pentru că am băgat o mulțime de bani ani de zile în ceva ce nu numai că nu are efective, dar nu are nici arme și dotări deși s-au plătit în avans. Toată lumea admira modul în care forțele ucrainene se apăra, dar prea puțini s-au uitat să vadă câte tancuri și avioane, elicoptere și drone aveau vecinii noștri.

Ca să nu mai vorbesc de faptul că Ucraina nu avea problema emigrației pe care o are România. Și nu în ultimul rând, ucrainenii au mâncat, în ultimul deceniu, patriotism pe pâine. Ceea ce la noi nu e cazul. La noi a devenit dacă nu o batjocură, cel puțin desuet să te declari patriot. Așa că nu va mai mirați că numai 22% dintre români ar apăra țară cu arma în mâna…