Cui folosește?

0
4

Mi-e teamă că toată campania asta de fake-news la adresa evenimentelor din Ucraina ascunde, de fapt, neputința militară și politică a unui Occident puternic divizat și care a abandonat orice morală în favoarea profitului. Semnele se pot vedea peste tot, de la abandonarea militară a unei Ucraine pe care a mințit-o că o va proteja, până la campania împotriva cetățenilor ruși pentru vina de a fi ruși.

Pentru că nu poate sau nu vrea să ajute Ucraina altfel decât trimițând arme – multe dintre acestea învechite moral și scoase din inventarele proprii – Occidentul a pornit campania de falsuri sau, cel puțin, nu le oprește pe cele difuzate de serviciile specializate ucrainene. Știți care: cele care sunt dezmințite a doua sau a treia zi, de la rezistența eroică a luptătorilor de pe Insula Șerpilor, scufundarea navei rusești, cosmonautii ruși care se îmbracă în culorile Ucrainei, propriile aparate de zbor distruse, prezentate ca fiind rusești, și așa mai departe.

Aceste falsuri nu ajută militar Ucraina. Doar perpetuează ideea falsă că țara este pe cale să câștige lupta, când realitatea este alta. Cui ajută aceste falsuri? Ucrainei? Ca să mobilizeze populația într-o lupta inegală? Un război se pierde nu atunci când o țară rămâne fără soldați și arme, ci atunci când nu mai poate muta trupele acolo unde are nevoie. Iar Ucraina a pierdut această posibilitate din momentul în care a rămas fără apărare anti-aeriană. Degeaba are rezerve în vestul țării dacă nu le poate muta în est și în sud pentru că nu mai are mijloace de transport și, chiar dacă le-ar avea, coloanele ar fi distruse de aviația și artileria rusească.

Pe plan internațional, da, Ucraina a primit dovezi de simpatie, a primit ajutoare umanitare. Dar nici o țară din lume nu-și trimite soldații pe frontul ucrainean din cauza riscului de a escalada confruntările. Nici o țară nu-și dorește să se lupte cu Rusia.

Și atunci ni se servesc informațiile false că Ucraina nu are nevoie de ajutor, se descurcă singură. Iar Zelensky este bătut aprobator pe creștet inclusiv când suspendă partidele politice din Opoziție sau interzice televiziunilor private să mai producă buletine de știri sau emisiuni de dezbateri politice.