Vrei, nu vrei, vremea propagandei trece…

Credeam, pe timpul așa-zisei pandemii, că ajunsesem în vârful graficului în ceea ce privește diferența dintre realitatea experimentată de cetățeni și iluziile în care se scăldau autoritățile. Se dovedește, în aceste zile, că mai era loc. Asistăm, destul de neputincioși, la un nou maxim al realității virtuale pe care o experimentează decidenții politici. Dacă pe vremea când ni se spunea că vine virusache și trebuie să-l așteptăm pregătiți, politicienii voiau alegeri anticipate, astăzi, cu războiul la frontiere, liderii politici sunt preocupați de alegerea unui nou șef al partidului de guvernământ.

E mai importantă crearea unei noi conduceri a PNL decât problemele economice, sociale și, de ce nu?!, militare. Președintele și liderii liberali par mai preocupați să-l pună pe premier șef la partid decât să rezolve gravele probleme cu care se confruntă societatea: creșterea prețurilor, șomaj din cauza sancțiunilor, criza umanitară a refugiaților și criza militară pe care nu avem cum să o rezolvăm de unii singuri din cauza că ne-am bătut joc de Armată în ultimii 30 de ani.

Și mai este o problemă mult mai importantă peste toate acestea: criza de credibilitate a autorităților. După doi ani de minciuni pe seama virusului, foarte puțină lume mai are încredere în ceea ce ne spun „sursele oficiale”. Nici Guvernul, nici politicienii, nici mass-media nu mai au credibilitate; iar de o lună și ceva, de când a izbucnit războiul în Ucraina, pur și simplu nimeni nu mai crede nimic din ceea ce ni se spune.

Vedem cum, sub pretextul pedepsirii Rusiei, au fost impuse sancțiuni care nu afectează Moscova cât ne afectează pe noi. Sunt fabrici care se închid deoarece patronii lor au intrat sub sancțiuni, sunt fabrici care au probleme deoarece furnizau materie prima fabricilor afectate de sancțiuni. Vedem că refugiații ucraineni încep să aibă drepturi mai multe decât nativii; cu fiecare zi ce trece văd tot mai multă lume că spune că-și dorește să devină refugiat. Cum spuneam nu e vorba de ajutorul care trebuie oferit unor oameni plecați în bejenie; este vorba despre faptul că acest ajutor depășește cu mult ajutorul primit vreodată de români.

În aceste condiții, ale deteriorării nivelului de trai și ale decesului prematur al propagandei oficiale, va fi foarte greu pentru Guvern să mobilizeze poporul fie numai pentru a acceptă niște minime sacrificii economice. Nici nu mai vorbesc de o eventuală mobilizare în scop de război. S-a văzut clar răspunsul societății când s-a fluturat, doar, ipoteza această: toată lumea a fugit să-și scoată pașaportul.

Va și mai dificil pentru Guvern să explice de ce, peste câteva luni, va trebui să renunțăm la grâul nostru, la gazele noastre, la alimente, lemne și alte materii prime pentru a-i ajuta pe vest-europeni. Ce ne va spune ca să fim de acord să răbdăm de foame și de frig pentru ca să le fie bine celor care ne-au jefuit și umilit 30 de ani?