Nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem război!

S-a împlinit, recent, o lună de când trupele rusești ar fi trebuit să rămână fără rachete și hrană în Ucraina. Cel puțin așa ne-a informat presa națională. Că nu s-a întâmplat acest lucru ține nu de supranatural, ci de logica unei confruntări militare care spune că atunci când ataci, îți asiguri și rezervele necesare.

Dar informațiile care ne sunt oferite de presa noastră sau de presa occidentală, în general, sunt pline de mistificări. Și, așa cum ne-au învățat cei doi ani de „plandemie”, acest lucru se întâmplă cu un scop. Faptul că mijloacele de informare în masă ne mint și ne spun că rușii pierd războiul când, de fapt, ei sunt în ofensivă ține de intenția celor care se află în spatele întrgului conflict de a manipula populația Europei pentru a acceptă sacrificiile cerute în numele „războiului sfânt”.

Ani de zile presa occidentală a tăcut și nu a spus aproape nimic despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în Ucraina și, mai ales, în Dondass, unde populația rusofonă era bombardată zilnic de trupele Kievului. Nu s-a spus nimic despre modul în care adversarii politici ai conducătorilor ucraineni dispăreau subit pentru ca, după un timp, cadavrele lor să apară prin păduri sau prin alte locuri. Occidentul a luat sub aripa sa protectoare un regim care a făcut din asasinarea oponenților o politică de stat. Lucrurile nu s-au schimbat de la alegerea lui Zelensky. Politicieni și activiști ai drepturilor omului au fost arestați de SBU sau de Azov iar unii au fost asasinați deja.

Aceste fapte nu scuză agresiunea Rusiei ci doar o pun într-un anumit context. Războiul nu trebuie să fie o cale de rezolvare a diputelor. Nu trebuie dar este. Și din moment ce se ajunge la război, țelul suprem al tuturor națiunilor trebuie să fie oprirea cât mai rapidă a ostilităților și găsirea de soluții pașnice pentru rezolvarea diferendelor. În cazul de față, însă, în loc de negocierile cerute chiar de către agresor, statele NATO, ghidonate, ferm, de SUA, au răspuns cu o acutizare a conflictului prin trimiterea de armament Ucrainei. Dar modificarea legislației interne a Ucrainei permite țărilor NATO mai mult: să-și trimită, pe lângă avioane și tancuri, și propriii militari care să lupte sub comanda Kievului.

Acest lucru înseamnă depășirea unei noi linii roșii. Coroborate cu atentatele de pe teritoriul Rusiei, de care NATO nu pare să fie străin, ne putem aștepta la o reacție a Moscovei, care deja a avertizat SUA că va suportă consecințe „impredictibile”. Dar aceste consecințe pot fi suportate și de țările europene care trimit arme și personal sau permit folosirea facilităților naționale, cum ar fi aeroporturile, pentru a ataca forțele rusești. Desigur, țările estice, unele foarte agresive, se ascund după articolul 5 din tratatul NATO și sunt convinse că Rusia nu le va ataca, orice s-ar întâmplă. Dar cetățenii acestor țări au fost întrebați dacă acceptă să fie târâți într-un conflict care poate deveni mondial?