De ce ar trebui să ne păstrăm neutralitatea

Cu riscul de a deranja, din nou, persoanele sensibile și cu idei fixe, o să repet că războiul din Ucraina nu este al nostru și, în mod normal, ar trebui să fim, pe de o parte, neutri, și, pe de altă, parte, să încercăm să tragem foloase de pe urma acestuia.

Neutralitatea trebuie să fie una politică și militară dar nimeni nu zice să nu profităm economic. Pare ciudat? Da, pare, câtă vreme UE încearcă să impună un embargo asupra resurselor energetice rusești. Dar, în vreme ce Bruxelles-ul încearcă să oblige țările Uniunii să renunțe la gazul și petrolul din Rusia, SUA și-a mărit importurile de hidrocarburi din această țară. Circa 10% din petrolul exportat de Rusia ajunge în SUA. Cum vine asta? Ei, bine, nimeni nu-și pune întrebarea. Sau nu e lăsat să întrebe, pentru că vin «fact checkerii» și-i spun că visează.

Exact asta mă enervează cel mai mult: ipocrizia. Pe de o parte ni se cere să strângem cureaua, să suportăm creșteri de prețuri, scăderea nivelului de trai, să facem baie mai rar ca „să-l enervăm pe Putin”, iar, pe de altă parte, cei care ne spun asta se aprovizionează din greu cu petrol ieftin din Rusia. Sau au evitat să pună pe lista de sancțiuni uraniul îmbogățit de care au nevoie pentru centralele nucleare.

Dar mai există o ipocrizie. Cea politică. Simplist, ni se spune că Rusia a atacat fără motiv Ucraina și pentru asta trebuie pedepsită. Ia să înlocuim Rusia cu NATO, Ucraina cu Iugoslavia iar Donbasul cu Kosovo. Da, știu, unora nu le place această analogie, dar faptele ne obligă să o facem. Pentru că cronologia evenimentelor a fost similară: Kosovo și-a declarat independența, Iugoslavia a reacționat militar, Kosovo a cerut ajutor internațional și NATO i l-a dat forțând Iugoslavia să părăsească provincia. Ulterior, Curtea Internațională de Justiție a decis că teritoriile nu sunt obligate să solicite autorităților centrale permisiunea atunci când își declară suveranitatea.

Să vedem ce s-a întâmplat în Ucraina. Donețkul și Luganskul și-au declarat independența, Ucraina le-a atacat (începând cu 2014) iar în 2022 Rusia le recunoaște și, la solicitarea lor de ajutor militar, intervine și le acordă protecție. Pentru aceasta a atact Ucraina, așa cum NATO a atacat Iugoslavia.

Bineînțeles, sunt multe alte amănunte, cum ar fi pozițiile defensive realizate de forțele ucrainene la granița cu cele două provincii rebele, ordinele de atac pentru finele lunii februarie pentru recucerirea lor și multe alte pregătiri de război anterioare. Trecem peste aceste amănunte și punem față în față elementele cronologice de bază. Din acest punct de vedere, putem spune că intervenția Rusiei în Ucraina este similară intervenției NATO în Iugoslavia. Și, în acest caz, ori le condamnăm pe amandoua, ori le acceptăm pe amandoua, pentru că nu putem lucra cu măsuri diferite.

De asta spun că tot ceea ce se întâmplă acum în Ucraina nu trebuie să ne intereseze din punct de vedere militar și politic; în mod normal, un guvern sănătos la cap ar oferi sprijin pentru refugiați, ajutor umanitar populației civile și ar insista pentru un embargo asupra armelor, încetarea ostilităților și tratative. Exact ceea ce nu se face.

În aceste condiții nu pot decât să sper că actualii lideri politici ai țării nu vor intra în paradigma Varșoviei și vor evita să trimită trupe în zona de conflict, așa cum se aude că se pregătesc liderii polonezi.