Turnesol de mai

A fost foarte distractiv să văd ce scriu politicienii noștri pe Facebook de 9 Mai. Precum se știe, orice politician care se respectă trebuie să posteze câte ceva cu ocazia evenimentelor memorabile: când bea o cafea, când merge pe jos sau când e vreo sărbătoare națională.

De data aceasta, ideile din postările politicienilor noștri au fost ca o hârtie de turnesol. Ca să nu mai prelungim suspansul, pot să spun că aproape toți au început cu felicitarea alegătorilor lor de Ziua Europei. Europa care a primit și câteva pupături, mângâieri pe creștet și ceva jurăminte de loialitate veșnică. Doar se știe, Europa ne dă nouă lapte, brânză, carne ouă și până la UE n-am știut cum se face nodul la cravată sau ce curbură trebuie să aibă castravetele.

Foarte puțini au amintit în postări și de Ziua Independenței. De momentul 9 Mai 1877, când Parlamentul a ceea ce se numea, atunci, România – o bucată de Moldova și o bucată de Muntenia – a votat independența față de Imperiul Otoman, în umbra căruia stătusem aproape jumătate de mileniu.

În fine, foarte, foarte puțini au avut curajul să amintească de 9 Mai 1945, ziua în care forțele germane au semnat capitularea și în fața URSS, confirmându-se încheierea războiului în Europa.

De câțiva ani de zile, politicienii noștri au primit semnalele cuvenite și dau semne, la fiecare prilej, că le-au priceput și că le respectă. Iar aceste semnale de la stăpânii coloniei spun că nu e voie cu idei naționale, despre independența, cu idei despre autonomia decizională a țărilor componente, despre protecția economică a națiunilor în fața atacului transnaționalelor și așa mai departe. În subsidiar, chestiunea cu încercarea de a se uita despre înfrângerea nazismului ar fi amuzantă dacă nu ar fi vorba de milioane de oameni uciși în chiar numele civilizației. Dacă ești puțin atent, pare chiar că statele occidentale își cer scuze pentru faptul că au luptat împotriva Germaniei și Berlinul a fost cel învins în loc de Moscova, după cum se propovăduiește azi.

Asta este piesa, ei ne sunt actorii. Credeam că în „pandemie” a fost momentul de maximă îndepărtare a politicienilor de alegători; se vede că mai era loc. Ca într-un decembrie 1989 permanent vedem cum discursul autorităților nu mai are vreo legătură nici cu realitatea și nici cu interesele populației.