Terorismul „bun” și terorismul „rău”

SUA au înarmat și antrenat Ucraina, au sprijinit-o și au împins-o spre confruntarea cu Rusia, au închis ochii când extremiștii ucraineni asasinau minoritarii ruși, când dușmanii politici ai celor sprijiniți de ei dispăreau fără urmă. După izbucnirea ostilităților, au continuat să înarmeze Ucraina, i-au furnizat informații, arme, muniție chiar și consilieri militari ca să nu mai vorbesc de trupele speciale care pregătesc atacuri, atentate și așa mai departe. Mai mult, SUA au închis ochii și când serviciile secrete ale Kievului asasinau civili în teritoriile din est sau chiar pe teritoriul Rusiei. În orice țară normală, uciderea civililor în scopul terorizarii populației s-ar numi terorism; în cazul de față se numește „luptă pentru libertate”.

SUA și Anglia au făcut tot posibilul ca Ucraina să lupte în continuare dar au refuzat, până acum, să între oficial în acest conflict. Deși, conform oricăror legislații, când ajuți o parte să poarte război furnizandu-i informații, arme și muniții se cheamă că ești parte la acel conflict.

Dar Occidentul nu are, încă, curajul să recunoască în mod oficial că poartă un război cu Rusia. Ar însemna ca Rusia să riposteze cât se poate de real, să atace avioanele și navele care transporta muniție și armament pentru Ucraina, dar și ținte de pe teritoriul țărilor care se implică în război. O astfel de posibilitate devine tot mai probabil pe măsură ce, în disperare de cauza, serviciile secrete occidentale apelează tot mai mult la terorism. Să nu creadă cineva că distrugerea conductelor Nord Stream , asasinarea Dariei Dughina sau atacul asupra Podului Crimeei au fost făcute numai de ucraineni.

Pe măsură ce se apropie alegerile din SUA, astfel de acte de terorism tind să devină tot mai dese întrucât sunt singurele victorii care mai pot fi realizate pe măsură ce frontul se stabilizează. „Ofensiva” de toamnă ucraineană, prezentată ca mare succes la televizor a fost, în realizate o imensă pierdere de resurse umane și materiale pentru ca Ucraina să recucerească câțiva zeci de kilometri de teritoriu pustiu, de pe care populația a preferat să plece în Rusia decât să fie obiectul răzbunării extremiștilor din batalioanele naționaliste.

Dar, așa cum am mai spus, acest tip de terorism statal riscă să devină un precedent periculos, putând să fie foarte ușor copiat. După ce zeci de ani, Occidentul a insistat că terorismul este un lucru rău, după ce a purtat și războaie antiteroriste, după ce a condamnat grupările care practicau asasinatul în scopuri politice, vedem că aceiași oameni se folosesc fără scrupule de metodele pe care, în trecut, le condamnaseră.