Semnalele lui Xi

Înainte de Congresul Partidului Comunist Chinez se vehiculau două nume pentru postul de premier care urma să fie ocupat după expirarea celor două mandate constituționale ale lui Li Keqiang: președintele Comitetului Național al Consiliului Consultativ Politic Popular, Wang Yang și vicepremierul Hu Chunhua. Cu cele mai multe șanse era creditat Wang Yang, pentru că ar fi contrabalansat natural puterea deținută de Xi pentru a păstra echilibrul tradițional între Nordul suveranist-naționalist și Sudul pro-american.

Acest echilibru este o poveste veche a politicii chineze, fiind vorba, de fapt, despre o confruntare permanentă între liderii politici orientați spre idei naționaliste și liderii cu vederi „pro-business”. Echilibrul ar fi trebuit să împace cele două tendințe.

După ziua de sâmbătă e cazul să uităm de Wang Yang. Cariera lui s-a terminat brusc odată cu cea a tuturor politicienilor pro-americani în frunte cu Hu Jintao, care a fost scos cu forța din Congres. Președintele Xi a dat un semnal: nu mai tolerează tabăra pro-americană, nu mai vrea „coloana a cincea” în politica chineză.

Semnalul este și pentru Rusia. Pentru autorități, semnalul este că China va acoperi spatele Rusiei; pentru coloana a cincea rusească, grupată în jurul Institutului Elțîn semnalul este foarte prost.

„Europa, Ucraina și Statele Unite se vor confruntă acum cu o politică rusă mai dură și mai consistentă decât înainte. Clasa politică rusă nu poate menține pur și simplu ambivalența ambiguă față de Statele Unite și dualitatea din structura sa. Ritmul schimbării în Rusia se va accelera indiferent de rezultatul alegerilor din SUA.

Poate fi prematur să vorbim despre transfer în 2024 în Rusia, dar este deja clar că tendința de a menține liderii grei la putere în timpul războiului este cea mai importantă condiție pentru victorie”, scrie Elena Panina de la Institutul de Strategii Politice și Economice Internaționale.

Dacă autoritățile noastre ar avea libertatea de gândire, ar înțelege că este un semnal și pentru noi, ca țară. Din păcate, România devine pe zi ce trece o cazarmă, cu mii de soldați ai unor trupe de ocupație pe care România nu i-a chemat în mod oficial, pe care nu i-a acceptat în mod oficial și care sunt aici pentru a implementa politiciele țărilor lor, în nici un caz politica țării noastre.