Poveste din Balcani

Pe 10 octombrie, în stațiunea pitorească Morinj din Muntenegru, a fost dezvelit un monument. De fapt, o placă comemorativă. La festivitate au participat, pe lângă ministrul muntenegran de Externe și cel al Apărării, și ministrul croat de Externe dar și primarul orașului Dubrovnik, tot din Croația. Ceremonia a fost dedicată „victimelor lagărului de concentrare de la Morinj”.

Și aici începe o poveste interesantă, care tinde să se repete peste tot prin Balcani. Într-adevăr, la Morinj, din octombrie 1991 până în august 1992 a funcționat un lagăr de prizonieri. În „Camp Morinj” erau internați soldații croați capturați pe câmpul de luptă, lângă Dubrovnik. Despre lagăr, care a funcționat ca o unitate de triaj al prizonierilor de război, nu s-a mai știu nimic până prin anul 2000, când s-a realizat un documentar. Apoi a trecut timpul iar Muntenegrul, desprins de uniunea cu Serbia, decide să își reinventeze istoria pentru a se potrivi cu politică actualilor lideri.

Așa se face că pe placa memorială inaugurată pe 10 octombrie nu mai scrie că la Morinj a fost un lagăr pentru prizonierii de război, ci un lagăr de concentrare pentru civili. De la o unitate normală în vreme de război, saltul la un lagăr de concentrare e cam mare.

Iar populația din oraș are o altă opinie decât autoritățile. Și a sesizat Primăria, care a deschis o anchetă. Motivul este că placa memorială a fost amplasată fără aprobarea autorităților municipale. Conform legislației din Muntenegru, toate monumentele trebuie amplasate numai în conformitate cu hotărârile autorităților municipale. Legislația interzice amplasarea de monumente la mai puțin de cincizeci de ani de la data unui eveniment istoric.

Muntenegrul a fost bombardat de NATO în acel infam an 1999, laolaltă cu Serbia. De fapt, primul soldat iugoslav ucis de bombele NATO a fost din Muntenegru. Spre deosebire de autoritățile sârbe, care nu uită ce s-a întâmplat atunci, autoritățile muntenegrene au trecut repede peste acel moment. Muntenegru este în NATO, ba chiar ministrul de externe Ranko Krivokapic afirma în septembrie că noul guvern „va fi fără îndoială euro-atlantic”. Mai înainte, Gabriel Escobar, de la Ambasada SUA, anunțase că Frontul Democrat (pro-sârb) nu poate face parte din noul guvern al Muntenegrului.

Duminică au avut loc alegeri locale. Înainte de vot, ministrul de Externe și cel al Apărării au fost demiși. Partidul Democrat al Socialiștilor, din care făceau parte, a fost învins.