PNRR ne aduce multă Securitate

Când vorbesc despre China, politicienii noștri (dar și de aiurea) nu uită să precizeze niciodată despre două lucruri: sistemul de supraveghere electronică și sistemul creditului social. Desigur, cele două sunt întrepătrunse și amândouă sunt date ca exemplu negativ pentru limitările aduse libertății personale, libertății de expresie, libertății de mișcare și așa mai departe.

Faptul că politicienii noștri critică oficial China pentru limitarea libertăților cetățenilor nu-i face, însă, să nu-și dorească și ei, la rândul lor, acest gen de sistem de supraveghere a populației. S-a văzut, cred, destul de bine în timpul celor doi ani de „pandemie” cât preț pun pe libertate și ce mult doresc să capete puteri supra-constituționale.

Să luăm, bunăoară PNRR – Programul Național de Redresare și Reziliență. S-au aprobat pentru finanțare primele proiecte iar din 33 de proiecte aprobate pentru județul Bacău, 23 se referă la instalarea de sisteme de supraveghere video în localități. S-au alocat, în prima tranșă, 47 de milioane de lei pentru sisteme de supraveghere video, sisteme de management local sau infrastructură inteligentă sau oricum vreți să mai numim BigBrotherul local.

Oficial, pentru reducerea criminalității, pentru ca edilii să poată fi informați despre probleme, pentru a putea lua decizii mai bune și așa mai departe. Discuția referitoare la modul în care sunt folosite sistemele de supraveghere este lungă și se poartă peste tot în lumea „democrată”. Pentru că pot fi foarte ușor deturnate de la scopul lor și folosite nu pentru a păstra ordinea ci pentru a impune o anumită ordine.

Adică, e foarte ușor ca, în loc să fie folosite pentru protejarea cetățenilor, să fie utilizate pentru supravegherea, spionarea sau intimidarea cetățenilor. Lucrurile pot fi scăpate ușor de sub control, mai ales într-o țară în care mulți cetățeni încă mai consideră că lumea are prea multe drepturi.

Pe lângă pofta edililor băcăuani de a-și vedea concetățenii pe monitoarele computerelor, faptul că în unele sate se vor construi stații de încărcare rapidă a mașinilor electrice sau piste pentru biciclete nu poate decât să ne emoționeze.

Aiurea. Făceam mișto. Ăștia-s bani aruncați pe fereastră.