Era o noapte ploioasă și întunecată ca oricare alta. Doar putoarea de hoit din tunel facea diferenta si, daca ar mai fi avut ce, ar fi vomat. Dar ultima picatura de fiere i se scursese demult si acum duhoarea doar ii facea stomacul ghem intr-un mod inutil si al naibii de dureros.
Trebuia să ajungă în zona stației de reciclare, si asta însemna să înghită toate miasmele orașului. Si nu erau nici putine si nici placute. Lucru care complica puțin misiunea și-așa destul pe periculoasă. Doar daca ți s-a urât rau cu viața si vrei sa stii cum se simte broasca-n beton îi calci pe coadă pe fanaticii din «Natura Supremă».
In orice alta zi, totul ar fi fost mult mai simplu. Si-ar fi pus ochelarii colorati pe fata, ar fi pus pe el tricoul din materiale reciclate cu „Intoarcerea la Natura” si, cu un zambet tamp pe fata, ar fi chinuit trotineta cale de trei kilometri, pana la tinta. De obicei măsurile de securitate nu erau cine știe ce; dar azi venise în control însăși Egreta.
Trotinetiștii nu erau considerati periculosi pentru liderii grupării care știau să-i țină sub control. Totuși, când însăși Obergruppenführer-ul vine să vadă cum stau lucrurile, treaba se schimbă si o gramada de mancatori de rahat vor sa bage capu-n poza.
Patrule mixte străbat străzile scanând cu atenție cardurile digitale ale rarilor trecători.
O treabă mai mult de rutină întrucât dupa Stingere nu era pe strada decat personalul de intretinere. Daca vreun cetatean ar fi incercat sa iasa din dormitor, ar fi fost capacit bine de colegii de cameră, carora li se bagase bine in cap sa nu iroseasca nici o picatura de energie. Iar un cretin care umbla teleleu pe strazi, noaptea, se cheama ca asta face.
Patrulele purtau cu mândrie banderolele verzi ale organizatiei. Simbolul era un C taiat cu un X rosu. Adica un nu hotarat carbonului. Nu energiei din carbune, nu emanatiilor de carbon, nu risipei de resurse care implica un consum de carbon sau o emisie de carbon.
Soldații erau bine antrenati, cu miscari precise si gata sa reactioneze la orice amenintare. Erau singurii care primeau suplimente nutritive animale. Adica animalutele si pasarile care se incapatanau sa caute ceva de mancare in oras. Sobolanii de canalizare si porumbeii care se rahateau inutil pe statuia Parintilor Intemeietori, din Centru.
Restul populatiei se hranea cu buruienile crescute in serele hidroponice si cu proteina din insecte, dar aceasta din urma se servea rar. Doar la cele patru sarbatori mari: Ziua Egretei, Ziua Verdelui Etern, Aniversarea Revolutiei si la praznicul ocazionat de comemorarea zilei in care a fost inchisa ultima fabrica poluanta. De fapt, ultima fabrica, punct. Ca alta nu a mai existat dupa aia.
Mergea mai departe prin tunelul insalubru. In spate purta rucsacul in care doua substante aparent inofensive …