Simboluri și propagandă

0
9

Conflictul din Ucraina, dincolo de rădăcinile sale politice și de rezultatele la nivel militar, înseamnă și o încleștare puternică a propagandei celor două părți. La nivelul acesta, al simbolurilor și stereotipurilor folosite de propagandiști, avem parte de o surpriză. Propaganda NATO folosește o serie de elemente care au fost folosite și de naziști înainte și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Surpriza este cu atât mai mare cu cât NATO se erijează în apărătorul libertăților și valorilor europene – oricare ar fi acestea – dar argumentele folosite ajung, uneori, să ajungă din urmă argumentele rasiste naziste.

Să luăm pe rând principalele teme de propagandă folosite de naziști.

Naziștii au prezentat războiul împotriva URSS ca pe un conflict ideologic între fascism și comunism. S-a încurajat sentimentul că învingerea URSS ar însemna înfrângerea comunismului și triumful fascismului. Astăzi, politicienii din țările NATO ne prezintă necesitatea înfrângerii Rusiei pentru ca valorile europene să poată triumfa și pentru ca “ordinea mondială bazată pe reguli” să fie implementată peste tot. Rețineți sintagma “ordinea mondială bazată pe reguli”; este opusul “ordinii mondiale bazate pe lege”, sintagma folosită de restul lumii.

Germania nazistă a prezentat Uniunea Sovietică ca pe un stat comunist brutal, în care libertatea și democrația nu existau. Propaganda germană a subliniat amenințarea pe care comunismul o reprezenta pentru Europa și lumea liberă. În mod similar, în țările NATO este prezentată o Rusie nedemocratică, în care cetățenii sunt urmăriți de poliția secretă, în care nu există Justiție și nici libertatea de asociere care presupune funcționarea unui sistem politic multipartinic.

Propaganda germană a alimentat stereotipuri negative și rasiste cu privire la popoarele slave, inclusiv rușii. S-a promovat ideea că aceste popoare erau inferioare și că Germania avea datoria de a “curăța” teritoriul estic de aceste elemente considerate inferioare. În țările NATO, genul de discurs în care rușii sunt considerați ființe inferioare care nu merită să aibă drepturi este încurajat. Nu chiar la nivel politic, deși tocmai au fost câțiva politicieni care au exprimat opinia cum că “rușii nu sunt oameni”; în schimb, pe rețelele sociale, aceste idei abundă, iar companiile care le gestionează au anunțat că vor permite o derogare de la termenii serviciului pentru ca utilizatorii să poată înjura în voie rușii. Să mai amintim și de decizia unor comitete sportive de a interzice accesul rușilor și al belarușilor la competiții, exact în stilul în care în teritoriile controlate de germani, evreii, țiganii, slavii erau privați de drepturi.

După ce Germania a invadat URSS, propaganda a speculat despre fragilitatea Uniunii Sovietice și a prezis un iminent colaps al regimului comunist. Acest lucru ar fi trebuit să sporească moralul trupelor și al populației germane. Imediat după începutul conflictului din Ucraina, presa occidentală a început să scrie pe larg despre colapsul economic și militar al Rusiei, despre cum va rămâne țara fără muniție, fără bani, fără alimente și așa mai departe.

Propaganda a folosit imagini și descrieri pentru a prezenta populația sovietică ca fiind subumană sau subdezvoltată, pentru a justifica atrocitățile și violența împotriva acestora. Nu întâmplător, propaganda ucraineană îi desemnează pe ruși cu termenul de “orci”. Orcii nu sunt ființe umane, ci au trăsături deformate, precum pielea închisă la culoare, nas proeminent și dinți canini mari. Orcii sunt adesea prezentați în mitologie ca fiind agresivi, războinici și malefici.

Propaganda l-a prezentat pe liderul sovietic Iosif Stalin ca pe un dictator brutal și sângeros, pentru a submina imaginea URSS și a crea o justificare pentru invazia germană. În mod similar, propaganda NATO l-a portretizat pe Putin ca pe un om fără inimă, fără sentimente, cu un comportament tiranic, bolnav, pe moarte, nebun.

Germania nazistă a încurajat dezbinarea și conflictele interne dintre diversele grupuri etnice și naționale din cadrul URSS, în speranța că aceste tensiuni ar slăbi coeziunea țării. Țările NATO au sprijinit și oferit asistență unor grupări separatiste din republicile care alcătuiesc Rusia, în ideea de a le împinge către un război civil.

Nu în ultimul rând, să marcăm, la nivel simbolic, decizia ucrainenilor de a folosi Balkenkreuz pe tancuri și transportoarele blindate, același simbol folosit de Wehrmacht în timpul războiului. Ce poate fi mai direct și lipsit de echivoc decât un tanc german Leopard pe care este pictată crucea nazistă luptând cu tancurile rusești?!

Poate că NATO luptă pentru un țel măreț; poate că Ucraina trebuie sprijinită militar de întreg Occidentul, poate că, dincolo de corupția regimului de la Kiev, există o rațiune pentru ca regimul să fie sprijinit. Totuși, nu e puțin ciudat să spui că aperi drepturile și libertățile și, în același timp, să limitezi drepturi și libertăți, să impui cenzura și să aduci ca argumente exact argumentele folosite de naziști acum 80 de ani?!