Cu așa prieteni nu mai ai nevoie de inamici…

0
11

Înaintea izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, s-au desfășurat mișcări diplomatice subtile și complexe între Anglia, Franța și Germania, într-un efort de a-și asigura poziții favorabile și de a modela evoluția evenimentelor din Europa. Aceste manevre au avut un impact profund asupra conflictului ce urma să izbucnească și au evidențiat modul în care jocurile diplomatice pot influența direcția istoriei.

Ascensiunea puterii naziste în Germania și amenințările teritoriale din partea regimului lui Adolf Hitler au creat o atmosferă tensionată în Europa. În contextul acestei turbulențe politice, Anglia și Franța au căutat modalități de a-și proteja interesele și aliații din Europa de Est. Anglia și Franța au dezvoltat strategii subtile pentru a determina Germania să-și îndrepte atenția către Est, spre țări precum Polonia și România. Scopul era de a ține sub control expansiunea nazistă într-o direcție care să nu afecteze direct interesele occidentale.

Propunerile făcute de Anglia și Franța aveau un caracter ambiguu și contradictoriu. Ofertele de asistență pentru țări precum România erau condiționate de formarea unor alianțe complexe cu alte națiuni est-europene. În 1939, România era o țară neutră și încerca să nu facă gesturi care să atragă atenția Germaniei, țară care deja anexase teritorii importante fără ca puterile europene – Anglia si Franța – să se împotrivească.

Un exemplu: la 31 martie 1939, atât ministrul Angliei la Bucureşti, cât și ambasadorul Franței, se prezenta la Grigore Gafencu, ministrul român de externe, pentru a face o comunicare oficială din partea guvernului lor. Cele două țări propuneau încheierea unor acorduri de asistență, cu condiția păstrării celui mai mare secret. Existau, însă, niște probleme: presa din Anglia și Franța deja publicase termenii propunerii, ceea ce punea România într-o poziție delicată în raport cu Germania. Nu în ultimul rând, cele două țări nu ofereau garanții, ci promiteau ajutor în cazul în care România se alia cu Polonia pentru a rezista în fața unor agresiuni.

Dar ministrul polonez de externe nu era de acord cu așa ceva. În plus, Polonia avea resentimente față de România, întrucât Bucureștiul refuzase propunerea Varșoviei de a împărți Rusia subcarpatică. Polonia considera că, dacă Polonia, Ungaria și România ar ocupa teritoriile rusești, cele trei țări nu ar mai avea revendicări teritoriale între ele. În plus, clasa politică românească nu voise să participe la dezmembrarea Cehoslovaciei, operațiune la care luaseră parte și Polonia și Ungaria.

Franța și Anglia au pus în aplicare strategii subtile pentru a încuraja Germania să considere România o potențială țintă în expansiunea sa teritorială, evitând astfel o confruntare directă pe teritoriul lor. Aceste strategii au fost în principal bazate pe ambiguitatea și ambivalența comunicării diplomatice.

Cele doua puteri europene au făcut oferte vage de asistență pentru țările din Europa de Est, precum România. Aceste oferte nu au fost însă însoțite de angajamente clare sau garanții concrete, lăsând spațiu pentru interpretări diferite și creând incertitudine în privința sprijinului real al acestor puteri. Diplomații occidentali au sugerat posibilitatea formării unor alianțe defensive între țările din Europa de Est pentru a face față amenințării naziste. Cu toate acestea, aceste sugestii nu au fost însoțite de planuri concrete sau angajamente asumate, ceea ce a slăbit încrederea și determinarea țărilor din regiune.

Anglia și Franța au evitat să ofere angajamente ferme în privința sprijinului militar direct pentru țările din Europa de Est în caz de atac german.

Prin încurajarea Germaniei să considere România și alte țări est-europene ca potențiale ținte, Franța și Anglia au încercat să distragă atenția Germaniei de la expansiunea spre vest și să o orienteze către est. În acest fel, ele sperau să evite directa confruntare cu Germania și să câștige timp pentru consolidarea propriei pregătiri militare și strategice.

“Insistența Angliei și chiar a Franței de a forma un front la Est contra Germaniei, nu este cauzată de dorința de a opri expansiunea germană spre Est. Această expansiune ar fi chiar dorită de Axa Londra – Paris dacă acest lucru ar satisface Germania și Italia și prin aceasta și-ar asigura integritatea lor continentală și colonială“, avea să informeze lt. col. Petrescu Gheorghe, trimisul special al Secției a II-a a M. St. M. (spionajul militar), care discutase cu reprezentanții serviciilor secrete franceze și britanice. În aceeași comunicare păstrată la arhivele Statului și citată de Horia Brestoiu în cartea “Acțiuni secrete în România”, ofițerul mai afirma că Anglia socotește absolut necesar, în vederea pregătirii războiului, să câștige timp prin atragerea spre Est a unor importante forțe germane.

Manevrele diplomatice complexe au avut consecințe semnificative pentru evoluția istorică ulterioară. Ambiguitatea și lipsa de claritate în propunerile occidentale au contribuit la slăbirea coeziunii țărilor est-europene și la incapacitatea de a forma un front comun împotriva amenințărilor naziste.

Germania a interpretat aceste manevre diplomatice ca semne de indecizie și slăbiciune din partea Angliei și Franței. Acest lucru a dat Germaniei încredere în propriile acțiuni și a contribuit la decizia semnării Pactului Molotov-Ribbentrop cu Uniunea Sovietică.