Sărbătorile, în vechiul regim

0
14

Și înainte de 1990, exista triunghiul Crăciun – Revelion – Sfântul Ion, un adevărat tur de forță pentru fiere și ficat, dar și un efort extraordinar pentru gospodine. E drept, pe atunci nu prea știam de Sfântul Nicolae; cadourile le primeam de Crăciun, când venea “Moș Gerilă”, numele corect din punct de vedere politic al Moșului din acele vremuri.

Se mergea cu “Moș Crăciun” în Ajun, adică o gașcă de copii bătea la toate ușile ca să cânte “Din bătrâni se povestește că-n toți anii negreșit Moș Crăciun cu drag pornește, niciodată n-a lipsit”. Asta era un fel de repetiție pentru Anul Nou, pentru că gazdele erau obligate să plătească această cântare. A doua zi dimineața, ieșeam toți în fața blocului să ne etalăm ce ne adusese Moș Gerilă. Bineînțeles, că ne aducea destul de des pijamale, spre disperarea noastră care așteptam mitraliere, pistoale sau mașinuțe teleghidate. Nu, cu pijamalele nu ieșeam afară.

Adulții începeau maratonul “papa – șpriț” care, nu de puține ori, se încheia și pe la spital. Trebuia să te pregătești psihic pentru asta, pentru că era și atunci obiceiul să treci pe la toate neamurile bune și pe la cele rele, și niciunde nu ascundeau mâncarea sau băutura.

Ba, din contra, fiecare gazdă se simțea obligată să contribuie la depășirile de plan ale liniilor de gardă de la Urgență, și nu plecai până când nu balotai sarmale, salată de boeuf, două feluri de fripturi, fiecare cu murăturile ei, bașca un platou de prăjituri de casă – cornulețe cu rahat, nuci umplute cu cremă, albă ca zăpada – și cozonac. Plus vinul de casă, căci fiecare țăran se simțea podgorean iar la oraș, fiecare avea pe cineva la țară. Nu exista posibilitatea unui refuz; a refuza mâncarea cuiva însemna să-i transmiți că nevasta-sa nu știe să gătească, ceea ce era considerată a fi o insultă imensă.

În general, după o astfel de masă, nu mergeai acasă să-ți scrii testamentul și să mori în voie, se găsea câte o rudă uitată, naufragiată acum 10 ani pe o insulă pustie și salvată miraculos, care să te invite la ea și să insiste fără posibilitatea unui refuz. Te mai salva drumul, că trebuia să mergi pe jos, prin frig, și îți mai reveneai numai bine să o iei de la capăt cu răciturile, sarmalele, salata de boeuf și prăjiturile, bașca vinul și țuica.

Dacă ai păcătuit masiv în anul respectiv și Doamne-Doamne chiar era supărat pe tine, după ce te îndopai ca un gâscan menit să devină “foie gras”, cineva își aducea aminte că nu mai fusese de multa vreme pe la Cutărescu. Și atunci, toată gașca o lua la picior prin ger și zăpadă spre Cutărescu, unde acesta, bucuros de musafiri, scoatea din nou instrumentele de tortură. Ați ghicit: sarmale, piftie, salată boeuf, pentru că salata boeuf era tradițională la sărbători, fiecare gospodină străduindu-se să o orneze cât mai frumos cu albuș de ou, gogoșari murați și măsline.

Desigur, fiecare casă avea propria rețetă iar dezbaterile dacă să se pună sau nu mazăre și/sau castraveți murați se purtau și atunci.

În final, ajungeai acasă pe la orele mici ale zilei, numai bine ca să tragi două-trei ore de somn și să-ți liniștești puțin stomacul. Numai puțin, că trebuia să o iei de la capăt. Crăciunul se sărbătorea trei zile, doar. Și după Crăciun venea Revelionul și, la scurt timp, Sfântul Ion.

Noroc de moarea de varză murată, că făcea minuni!