Nebunia tehnocratică a societății contemporane, în care progresul tehnologic este îmbrățișat fără discernământ și nevoia de control devine din ce în ce mai omniprezentă, ne conduce către un scenariu înfricoșător. Deși tehnologia aduce, fără îndoială, beneficii reale, ridică și întrebări serioase despre modul în care aceasta este utilizată pentru a monitoriza și controla fiecare aspect al vieții noastre. O manifestare clară a acestei derive este introducerea „pubelor cu cip”, o măsură aparent benignă care, în esență, ascunde o tendință periculoasă de supraveghere excesivă.
Această măsură are la bază ideea aparent simplă de a lega plata serviciului de ridicare a deșeurilor de cantitatea de gunoi generată. La prima vedere, ar putea părea o idee corectă și eficientă. În loc să plătească o taxă fixă, fiecare cetățean ar plăti doar pentru cantitatea de gunoi pe care o produce. Însă, în spatele acestei măsuri, se ascunde o problemă mai complexă: supravegherea comportamentului cotidian al cetățenilor și crearea unei baze de date care poate fi ușor utilizată pentru alte scopuri.
Aceasta nu este doar o metodă de a colecta gunoiul, ci o formă de a colecta date. Fiecare pungă de gunoi devine o unitate măsurabilă de consum, un indiciu despre modul în care trăim, despre obiceiurile noastre de consum și chiar despre structura gospodăriei noastre. Astfel, cetățenii sunt încurajați să creadă că plătesc mai corect și mai eficient, dar adevărata miză este controlul și supravegherea la un nivel fără precedent.
Însă această „inovație” nu se oprește aici. Pe măsură ce oamenii vor încerca să evite plata acestei taxe, prin aruncarea ilegală a gunoiului, răspunsul autorităților va fi o și mai mare supraveghere, sub forma instalării camerelor video pentru monitorizarea cetățenilor. Ne aflăm astfel într-un cerc vicios, în care orice încercare de evadare din sistem nu face decât să ducă la o creștere a nivelului de control.
Dacă în regimul comunist, supravegherea era considerată esențială pentru menținerea ordinii sociale și politice, astăzi, sub pretextul eficienței economice și al protecției mediului, supravegherea se întinde asupra fiecărui colț al vieții noastre. În loc să fie explicit politică, supravegherea devine o parte implicită a vieții de zi cu zi, normalizată și acceptată în numele unui bine comun iluzoriu.
Realitatea este că, în multe cazuri, digitalizarea serviciilor nu duce la scăderea costurilor, ci doar la transformarea lor într-o altă formă de control. În loc să fie un sistem mai corect, devine un mecanism de colectare a datelor și de supraveghere, iar costurile financiare sunt ușor transferabile. Crezând că plătim doar pentru ce aruncăm, plătim, de fapt, cu pierderea intimității și libertății noastre.
Această tendință de supraveghere continuă să crească, iar noi ne trezim trăind într-o lume în care fiecare acțiune a noastră este monitorizată, analizată și eventual sancționată. De la pubela cu cip la camerele de supraveghere și până la algoritmii care controlează interacțiunile noastre online, nu mai este vorba doar despre costuri sau taxe, ci despre o întreagă arhitectură de control care se instalează, pas cu pas, în numele eficienței și al progresului.
Astfel, ne întoarcem la o formă de supraveghere care depășește cu mult visurile Securității lui Ceaușescu. Tehnologia, folosită greșit, poate deveni o armă mai eficientă decât orice sistem represiv clasic. Ajungem să ne monitorizăm singuri, să ne conformăm voluntar la un sistem care ne promite eficiență, dar ne oferă, în schimb, o libertate tot mai limitată.