În ultima perioadă a regimului Ceaușescu manipularea era deseori grosolană și chiar absurdă – știrile prezentau o Românie prosperă, în timp ce magazinele erau goale, iar oamenii sufereau de foame și frig. Această discrepanță făcea ca mesajele să fie „citite pe dos,” publicul înțelegând mesajul real prin absurdul propagandei. Această metodă de manipulare explicită și transparentă nu a reușit să păcălească publicul, ci mai degrabă a generat o formă de „complicitate inversă,” unde mesajele oficiale erau respinse sau reinterpretate ironic.
În prezent, decalajul perceptiv a evoluat, iar media și elitele politice folosesc metode mai subtile și mai sofisticate pentru a construi o anumită versiune a realității, însă ecartul dintre această versiune și experiențele cotidiene ale oamenilor rămâne semnificativ.
Noua formă a decalajului perceptiv
Astăzi, decalajul perceptiv îmbracă o formă diferită, mai subtilă și adesea mai dificil de detectat. Tehnologia, rețelele sociale și presa actuală au transformat nu doar canalul prin care se transmite mesajul, ci și tehnicile prin care realitatea este prezentată. În loc de manipulare explicită, mesajele oficiale construiesc o „narațiune” despre realitate – o poveste în care anumite evenimente și probleme sunt scoase în evidență, iar altele sunt omise sau minimalizate.
De exemplu, problemele sociale acute, precum migrația în masă, precaritatea economică sau nemulțumirea față de clasa politică, pot fi reduse la niște statistici sau categorisite ca „probleme temporare”. Această tehnică sofisticată face ca publicul să fie mai puțin conștient de manipulare, dar creează un sentiment profund de alienare atunci când oamenii observă discrepanțele între narațiunea oficială și experiențele lor zilnice.
Cum contribuie media și elitele la perpetuarea decalajului perceptiv
Media și elitele intelectuale joacă un rol esențial în menținerea acestui decalaj perceptiv. În timp ce tot mai puține instituții media reflectă realitatea cotidiană a cetățenilor, multe canale preferă să ofere o imagine conformă cu interesele politice sau economice ale elitei.
În România, anumite teme sunt amplificate sau distorsionate, în timp ce altele, deși resimțite puternic la nivelul de jos sunt marginalizate. De exemplu, presiunea pe care o resimt oamenii din cauza prețurilor în creștere, a salariilor stagnante sau a exodului populației sunt rar subiectul unei dezbateri ample și serioase. În loc să ofere un spațiu de reflecție asupra acestor probleme, discursul public tinde să promoveze teme de ordin general, precum creșterea economică sau stabilitatea politică, lăsând în umbră experiențele de zi cu zi ale majorității.
Efectele decalajului perceptiv asupra încrederii publicului
Acest decalaj perceptiv erodează încrederea publicului în instituțiile democratice și în media, contribuind la un sentiment de înstrăinare față de clasa politică și de elitele intelectuale. Când oamenii simt că nu sunt ascultați și că realitatea lor este ignorată sau distorsionată, apar fenomene de dezangajare civică și o tendință de a căuta alternative, uneori în zona extremismului sau a populismului. Acest lucru este extrem de vizibil în tendințele recente de vot din România, unde mișcările anti-sistem câștigă din ce în ce mai mult teren.
Dar dacă e așa de ce nu se revoltă românii?
În timp ce în ultimii ani ai regimului Ceaușescu, cetățenii erau deja aduși la limite de condițiile extrem de grele de trai, astfel că au acceptat rapid ideea schimbării regimului, astăzi, nivelul de trai este menținut la un prag suportabil, chiar dacă acest confort aparent este adesea finanțat artificial, prin acces facil la credite și prin împrumuturi la nivel național.
În comparație cu penuria și controlul strict al perioadei comuniste, cetățeanul român de astăzi își poate asigura hrana și băutura, chiar dacă la un standard calitativ adesea modest, are la dispoziție surse variate de divertisment la televizor și pe rețelele sociale, iar media și discursul politic îi furnizează constant „dușmani” pe care îi poate învinui pentru eșecurile sistemice – de la politicieni la așa-numitele „influențe externe”.
Acest mediu de „calm aparent” face dificilă, deocamdată, apariția unei mișcări revoluționare. Starea de mulțumire relativă, oricât de superficială, descurajează protestele de amploare și permite un grad de acceptare a realităților curente, chiar dacă decalajul perceptiv dintre discursul oficial și experiența trăită este ridicat.
La un pas de radicalizare
Într-un asemenea context, cetățeanul obișnuit este mai puțin dispus să se mobilizeze, atâta timp cât nevoile de bază îi sunt satisfăcute și i se oferă ocazional un vinovat simbolic pentru frustrările sale – un „dușman al poporului” spre care sunt redirecționate nemulțumirile colective, fie că e vorba despre partide de opoziție, despre grupuri sociale marginalizate sau despre „mâna invizibilă” a unor interese străine.
Totuși, așa cum a arătat cazul Colectiv, în România există potențialul de radicalizare rapidă atunci când condițiile devin propice și stimulii sunt suficient de puternici. Evenimentul tragic de la Colectiv a scos în stradă mii de oameni. Acest incident a demonstrat că, în ciuda stării de relativă resemnare și a unui nivel de trai aparent satisfăcător, nemulțumirile latente pot exploda atunci când se apasă butoanele potrivite.
Astfel, deși decalajul perceptiv și strategiile de menținere a unui minim confort pot reduce șansele unei revoluții, experiențele recente arată că tensiunile se acumulează în subtextul vieții cotidiene. Odată ce acest echilibru fragil este rupt de un eveniment șocant sau de o criză evidentă, cetățenii se pot mobiliza rapid, alimentați de o frustrare adânc înrădăcinată. Această „explozie” potențială nu trebuie ignorată, deoarece în România nemulțumirile mocnesc deseori, iar când devin vizibile, pot genera schimbări radicale în scurt timp.
Stimulii externi
În ciuda existenței unui decalaj perceptiv major între discursul oficial și realitatea cotidiană, este puțin probabil ca românii să se revolte de unii singuri, într-o mișcare spontană și autonomă. Pe de o parte, accesul la un nivel de trai acceptabil, chiar dacă susținut artificial, oferă cetățenilor un minim de stabilitate și un sentiment de resemnare, care împiedică o mobilizare de amploare. Pe de altă parte, istoria recentă a României ne arată că protestele sau revoltele care au generat schimbări politice majore au fost, cel mai adesea, fie influențate, fie stimulate de factori externi și de interese specifice.
„Revoluția din 1989” este un exemplu clar al unui astfel de fenomen, în care factorii interni s-au împletit cu presiuni externe și influențe indirecte care au contribuit decisiv la colapsul regimului comunist. Deși nemulțumirea era omniprezentă, acțiunile care au dus la schimbarea regimului nu ar fi fost posibile fără contextul mai amplu al prăbușirii blocului comunist în Europa de Est și al intereselor geostrategice ale altor state. Evenimentul de la Colectiv ilustrează o formă similară de mobilizare în care anumite grupuri din interior au reușit să capitalizeze pe nemulțumirea cetățenilor, amplificând impactul revoltei pentru a determina schimbări politice rapide.
Așadar, în actualul context social și politic, în care românii beneficiază de o relativă stabilitate materială și au acces la diverse forme de divertisment care îi distrag de la problemele profunde, este puțin probabil ca aceștia să se mobilizeze spontan. Totuși, rămâne deschisă posibilitatea ca, în viitor, entități din interior sau din exterior, interesate să influențeze direcția politică a României, să exploateze tensiunile latente din societate. Aceste entități pot folosi decalajul perceptiv și frustrarea socială latentă drept catalizatori pentru a stimula o revoltă bine direcționată și controlată.