Ce au în comun războiul din Vietnam, invazia sovietică a Afganistanului, criza Suezului, Bătălia de la Stalingrad, campania lui Napoleon în Rusia sau Brexitul?
Toate au fost rezultatul unei decizii greșite urmate de incapacitatea liderilor implicați de a recunoaște eroarea și de a se retrage fără a-și pierde prestigiul și puterea. Ceea ce a început ca un calcul strategic s-a transformat într-o capcană, o spirală a escaladării din care nu mai exista ieșire onorabilă.
Astăzi, România trăiește un episod similar, în care anularea alegerilor a devenit o fundătură din care arhitecții deciziei nu mai pot ieși fără a plăti un preț prea mare.
Când mândria devine o sentință
Istoria oferă nenumărate exemple de lideri care, odată ce au luat o decizie, au refuzat să dea înapoi chiar și când realitatea le demonstra că se îndreaptă spre dezastru.
SUA ar fi putut părăsi Vietnamul mai devreme, dar teama de a recunoaște înfrângerea le-a ținut captive într-un război pierdut dinainte.
La fel, Uniunea Sovietică s-a afundat în Afganistan ani la rând, incapabilă să-și asume o retragere care ar fi părut o slăbiciune.
Hitler a refuzat să abandoneze Stalingradul, deși realitatea frontului demonstra clar că bătălia era pierdută.
Marea Britanie și Franța au pornit Criza Suezului fără un plan pentru reacția internațională, iar când SUA le-au cerut să se retragă, umilința era deja inevitabilă.
Aceeași logică distrugătoare se aplică astăzi în România. Cei care au orchestrat anularea alegerilor nu mai pot da înapoi fără a se compromite definitiv.
Legal, politic și moral, orice încercare de a repara greșeala i-ar expune la un cost uriaș. Astfel, soluția evidentă – revenirea la calendarul democratic – le pare mai rea decât consecințele dezastruoase ale continuării pe drumul greșit.
Capcana escaladării: de ce un pas greșit duce la alții și mai mari
În astfel de situații, psihologia puterii joacă un rol esențial. Liderii care iau decizii controversate rareori o fac dintr-o poziție de forță absolută, ci dintr-un amestec de calcul politic, presiuni și iluzia controlului.
Problema apare atunci când realitatea începe să contrazică planul inițial, iar recunoașterea greșelii devine sinonimă cu pierderea credibilității.
România este acum într-o asemenea capcană. Cu fiecare zi care trece, semnalele externe – în special din partea SUA – devin tot mai clare: decizia trebuie anulată.
Și totuși, cei care au creat această criză sunt paralizați. O întoarcere ar echivala cu o recunoaștere a abuzului, iar o continuare a direcției greșite îi expune unor riscuri tot mai mari.
Posibile scenarii: retragere sau prăbușire?
Dacă istoria ne învață ceva, este că astfel de crize se termină, mai devreme sau mai târziu, cu o soluție radicală. Există două căi principale:
* Retragere controlată – O încercare de a repara greșeala printr-un compromis, poate prin reintroducerea alegerilor sub o altă formă, pentru a salva aparențele. Acest scenariu ar necesita un nivel de realism politic rar întâlnit la cei aflați acum la putere.
* Escaladare și prăbușire – Continuarea drumului greșit, ignorând presiunile externe și interne, până când realitatea impune o schimbare prin forță: sancțiuni, izolare
internațională, proteste masive sau intervenție instituțională.
Istoria arată că liderii prinși în astfel de capcane aleg adesea a doua variantă, crezând că vor putea controla criza până la capăt. Însă, fără excepție, realitatea îi obligă în final să accepte înfrângerea – doar că, în loc să o facă la timp și cu daune minime, o fac într-un moment în care pierderile sunt maxime.
Concluzie: Un deznodământ inevitabil
România este acum într-un punct critic. Cei care au decis anularea alegerilor sunt în aceeași poziție ca Napoleon în Rusia sau ca SUA în Vietnam: nu mai pot merge înainte fără costuri uriașe, dar nici înapoi fără să-și recunoască greșeala. Presiunea internațională crește, iar realitatea politică internă va face ca această decizie să devină imposibil de susținut pe termen lung.
Întrebarea nu este dacă vor ceda, ci când și în ce condiții. Cu cât amână inevitabilul, cu atât mai costisitoare va fi prăbușirea. Dar, așa cum istoria ne-a arătat de nenumărate ori, liderii prinși în astfel de capcane rareori aleg calea rațională la timp.