În dezbaterea publică actuală, un segment influent care se consideră elitist afirmă că suveranismul este periculos pentru România, dar în același timp susține că Ucraina trebuie să fie cât mai suverană și să își apere cu orice preț independența.
Această contradicție ridică o întrebare fundamentală: de ce suveranitatea este considerată o valoare esențială pentru un stat, dar o amenințare pentru altul?
Susținerea necondiționată a suveranității Ucrainei demonstrează că principiul în sine este valoros și dezirabil. Fiecare națiune ar trebui să își poată apăra independența, să își decidă singură viitorul și să își protejeze interesele.
Însă, atunci când același principiu este negat în cazul României – prin atacuri constante asupra ideii de suveranism – devine clar că nu vorbim despre un raționament coerent, ci despre un dublu standard.
Această inconsecvență logică poate avea două explicații. Prima este că cei care propagă această idee fie nu realizează contradicția, fie evită să o confrunte.
A doua, mai gravă, este că există un interes direct în limitarea capacității României de a-și exercita suveranitatea. Dacă suveranitatea este o valoare în sine, atunci trebuie apărată peste tot, inclusiv în România.
Dacă este periculoasă, atunci ar trebui să fie periculoasă și în cazul Ucrainei. Orice altă abordare arată nu o principialitate, ci o manipulare a discursului în funcție de interese politice sau economice.
În concluzie, nu putem accepta o logică în care suveranitatea este o virtute pentru unii și un pericol pentru alții.
O societate care se vrea democratică și coerentă trebuie să aplice aceleași principii tuturor statelor, inclusiv propriului său stat.