În ultimele decenii, România a fost martora unui fenomen social și politic controversat: apariția unei elite care, sub pretextul modernizării și integrării în structurile europene și globale, a devenit un instrument al intereselor străine. Această elită este formată din indivizi care ocupă poziții cheie în stat, în instituții publice și în sectorul privat, având ca principală misiune facilitarea accesului companiilor străine la resursele financiare ale statului român.
Aceștia nu sunt doar simpli intermediari, ci actori activi care modelează legislația, interpretează Constituția și aplică sancțiuni pentru a-și consolida poziția și a servi interesele externe.
Membrii acestei elite se disting prin abilitatea lor de a justifica și legaliza practici care servesc interese străine, adesea în detrimentul cetățenilor români. Ei ocupă funcții cheie în sistemul de justiție, în autoritățile de reglementare și în aparatul birocratic.
Legile sunt redactate astfel încât să avantajeze investitorii străini, reglementările fiscale sunt croite pentru a permite optimizări agresive care reduc la minimum contribuțiile la bugetul național, iar contractele publice sunt structurate astfel încât firmele locale să nu poată concura cu jucătorii internaționali, indiferent de competențele lor.
Prin interpretări selective ale Constituției și ale legislației naționale, aceștia reușesc să legitimeze acțiuni care, în alte contexte, ar fi considerate abuzive sau chiar ilegale.
Unul dintre cele mai evidente exemple este modul în care această elită a gestionat privatizarea sectorului energetic sau a infrastructurii critice. Companiile de stat au fost vândute la prețuri derizorii, iar contractele semnate cu firme străine au fost concepute astfel încât profiturile să fie transferate în afara țării, lăsând statul român să suporte pierderile și datoriile. În același timp, acești actori își justifică acțiunile prin retorica integrării europene și a necesității de a atrage investiții străine, ignorând faptul că aceste investitii adesea nu aduc beneficii reale economiei locale sau cetățenilor obișnuiți.
Aceste elite comprador nu sunt doar simpli funcționari servili, ci arhitecți ai unei strategii deliberate de marginalizare a oricărei forme de suveranism economic și politic. Oricine propune o agendă care prioritizează interesul național este rapid catalogat drept extremist, populist sau chiar fascist. Discursul public este atent modelat pentru a delegitima orice tentativă de reafirmare a suveranității naționale, iar sancțiunile în plan profesional și social pentru cei care contestă status quo-ul sunt rapide și dure.
Patriotismul este transformat într-un concept periculos, aproape ilegal, iar orice referire la necesitatea unei economii naționale puternice este privită ca o dovadă de primitivism economic. Se promovează ideea că românii nu sunt capabili să gestioneze propriile resurse iar singura soluție este să lăsăm capitalul străin să decidă asupra destinului nostru.
Această retorică are un scop clar: să descurajeze orice încercare de a pune în discuție modelul economic și politic dominant. Prin demonizarea patriotismului, elitele compradore reușesc să-și legitimeze poziția și să-și mențină controlul asupra resurselor statului. În același timp, cetățenii care susțin prioritizarea intereselor naționale sunt excluși din dialogul public, iar propunerile lor sunt respinse fără o dezbatere serioasă.
Acest mecanism de captură economică și ideologică a statului nu este un fenomen izolat și nici un accident al istoriei recente. Este rezultatul unei politici deliberate, cultivate decenii la rând, menite să prevină apariția unor lideri sau mișcări care ar putea reorienta prioritățile economice ale țării. Printr-un control total asupra mecanismelor administrative, financiare și media, elita comprador asigură că resursele României vor continua să alimenteze economii străine.
Impactul acestor practici asupra societății românești este profund. Pe măsură ce resursele publice sunt drenate către interese străine, statul român devine tot mai incapabil să își îndeplinească obligațiile față de cetățeni. Sistemul de sănătate, educația și infrastructura se degradează, iar inegalitățile sociale se adâncesc. În același timp, elitele compradore își consolidează poziția, beneficiind de salarii și privilegii enorme, în timp ce majoritatea populației trăiește în condiții precare.
Mai mult, acest model economic și politic subminează suveranitatea națională. Prin transferul controlului asupra resurselor strategice către entități străine, România devine tot mai dependentă de deciziile luate în alte capitale europene sau globale. Aceasta nu este doar o problemă economică, ci și una de identitate națională.
În ciuda dominanței acestei elite, există speranță pentru schimbare. Societatea civilă, mass-media independentă și unele forțe politice încep să conteste acest model și să ceară o revenire la prioritizarea intereselor cetățenilor români.
„Elita compradoră” nu este invincibilă. Istoria a demonstrat că elitele care își trădează propriul popor sunt, în cele din urmă, înlocuite. Întrebarea este cât timp va mai dura până când România va reuși să-și recapete controlul asupra propriului destin și să-și pună cetățenii pe primul loc.