În îndepărtatul ținut al Alboriei, o țară măreață odinioară, se petreceau lucruri stranii. Deși regatul era binecuvântat cu munți falnici, ape limpezi și un popor harnic, puterea nu se mai afla de mult în mâinile celor care locuiau acolo. Stăpânirea lor fusese cedată, treptat, unor sfetnici îndepărtați, aflați dincolo de Marea Stepă, unde marile adunări ale neguțătorilor și cărturarilor dictau soarta întregului continent.
Marii boieri ai Alboriei nu cutezau să încalce poruncile venite de acolo. Ba chiar se întreceau în a le împlini cu o râvnă atât de mare, încât păreau mai aspri cu poporul lor decât chiar domnii cei străini. Nu exista niciun glas puternic care să spună „Ajunge!”. Cine îndrăznea să o facă era repede alungat sau aruncat în temniță, iar în locul său se ridicau doar cei care se plecau în fața solilor din Apus.
Se apropiau alegerile pentru noul domn al țării. Dar cine avea să fie ales? Poporul își punea speranțele în câțiva boieri mai îndrăzneți, care vorbeau despre întoarcerea la vechile rânduieli și despre ruperea lanțurilor nevăzute ce țineau Alboria legată de voința străină. Totuși, zvonurile spuneau că aceștia nu vor ajunge să se înfățișeze în fața mulțimii. Unii vor fi izgoniți prin tertipuri meșteșugite, alții vor fi acuzați de crime născocite, iar dacă vreunul va îndrăzni totuși să meargă până la capăt, socotelile voturilor vor fi făcute în așa fel încât să nu poată învinge.
Pentru ca niciun murmur de nemulțumire să nu se ridice, boierii cei mari plănuiau să înăsprească poruncile. Se zvonea că orice vorbă rostită împotriva celor din Apus va fi socotită trădare, iar cei care vor aminti de strămoșii lor și de gloriile vechi vor fi numiți dușmani ai progresului. Se va scrie o altă istorie, una în care Alboria nu a fost niciodată un regat puternic, ci doar o provincie supusă altora.
Iar poporul? Poporul trebuia să muncească și să tacă. Să plătească biruri tot mai mari, atât către vistieria domnească, cât și către negustorii cei mari care domneau peste orașe.
Dar adevăratul necaz avea să vină după alegerea noului domn. Atunci avea să se ia o hotărâre privind războiul de la marginea țării. Și cei mai înțelepți dintre bătrânii satelor spuneau că nu va fi o hotărâre bună…