În lumea modernă, jocul Puterii nu e despre cine e mai deștept, mai puternic sau mai capabil. E despre cine fură mai eficient și reușește să nu fie prins. Și cine conduce? SUA, UE și restul lumii, în ordinea asta, dar nu neapărat a competenței.
Totul a început cu o descoperire epocală a băieților șmecheri din SUA: războiul nu e doar despre gloanțe și tancuri, ci și despre bani. Mulți bani. Iar Ucraina? Perfectă pentru rolul de mașină de spălat. Nu contează cine câștigă, important e să curgă miliardele. Problema e că nu toate ajung unde trebuie. O mare mare parte din bani dispare misterios, sifonați prin contracte dubioase, ONG-uri de apartament și consilieri binevoitori.
UE, care deja avea talent la cheltuit bani pe prostii (vezi pandemie, energie verde și alte idei strălucite), s-a prins de schemă. Dar cu mai puțin succes. În timp ce americanii învârteau suveica miliardelor, europenii se uitau cum industria li se prăbușește pentru că Greta le-a spus să nu mai folosească petrol si gaze. Așa că au rămas cu buzunarele goale și cu pretenții de mare putere economică, dar fără economie.
Între timp, peste ocean, vin alții la putere. Băieți noi, flămânzi, care vor și ei o felie din tort. Dar problema e că tortul e cam terminat, așa că trebuie să se apuce de făcut economii. Își scot foarfeca și încep să taie. Ucraina? Hai să lăsăm UE să se spele pe cap cu ea. Europenii? Să plătească mai mult pentru protecția americană. Restul lumii? Hai să le băgăm niște taxe, că și așa nu ne iubesc.
La Bruxelles, însă, lucrurile sunt simple: ăia care pierd puterea, riscă să fie lăsați fără gât din șold de flămânzii care vor veni după ei. De asta e o așa mare iubire între liderii Europei și de asta s-au „reales” în funcții. Așa că nu își permit să piardă și trag disperat de Ucraina ca de un colac de salvare. Problema e că Ucraina se scufundă. Și dacă se duce la fund, UE o urmează.
De aici tensiunile dintre SUA și UE. Americanii vor să facă bani, europenii vor să scape de „brutărie”. Și pentru asta, milioane de oameni sunt trimiși la moarte, economiile Europei sunt făcute praf și lumea se uită neputincioasă cum un grup de băieți deștepți face tot posibilul să evite pușcăria.
Restul e gargară despre eroism. Se umplu televiziunile de povești despre curaj, rezistență și apărarea democrației, în timp ce realitatea e mult mai simplă: unii fac bani, alții mor. Se rostogolesc discursuri despre libertate, dar libertatea reală rămâne un lux pentru elite. Se predică sacrificiul, dar de fiecare dată sunt alții cei sacrificați.
Cei care decid războaiele nu mor pe front, copiii lor nu sunt recrutați, iar averile lor nu sunt puse gaj pe altarul patriotismului. Și totuși, oamenii cred în această poveste, pentru că alternativa ar fi prea dură: să înțeleagă că au fost păcăliți, că nimeni nu le vrea binele și că sunt doar niște pioni într-un joc pe care nu-l controlează.