Se împlinesc trei ani de la începutul războiului din Ucraina, un conflict care a schimbat profund geopolitica lumii și a arătat, încă o dată, discrepanța uriașă dintre narațiunea oficială și realitatea de pe teren.
Încă din prima zi, era clar pentru cei care căutau informații din surse diverse că ceea ce ni se comunica în spațiul euro-atlantic era, în mare măsură, o construcție menită să întrețină o anumită percepție, nu neapărat să reflecte adevărul.
De fapt, conflictul nu a început în 2022, ci în 2014, odată cu evenimentele din Donbas și anexarea Crimeei. Atunci, Ucraina se confrunta deja cu o fragmentare internă, cu o populație divizată și cu un sistem politic instabil. Actualul război nu a făcut decât să amplifice faliile preexistente, iar în ciuda sprijinului masiv din partea Occidentului, era evident pentru un observator realist că Ucraina nu putea învinge o forță militară superioară precum Rusia.
Cu toate acestea, narațiunea oficială a insistat timp de doi ani și jumătate asupra victoriilor ucrainene, asupra rezistenței eroice și asupra inevitabilei înfrângeri a Rusiei. Abia acum, la trei ani de la începutul conflictului, mulți dintre cei care promovau aceste idei încep să accepte realitatea: Ucraina este epuizată, resursele se diminuează, iar sprijinul internațional devine tot mai incert. Uniunea Europeană, care și-a dorit să joace un rol de lider în acest conflict, se confruntă acum cu propriile probleme economice și sociale, iar apetitul pentru o escaladare a confruntării scade vizibil.
Dar adevărata provocare nu va fi sfârșitul războiului, ci ceea ce va urma. O țară distrusă, cu milioane de oameni refugiați, cu o economie în colaps și, mai grav, cu mii de arme ajunse pe mâini nepotrivite. Istoria ne arată că astfel de situații duc de multe ori la haos, criminalitate și instabilitate pe termen lung. Dincolo de propagandă și poziționări ideologice, întrebarea reală este: cine va gestiona dezastrul lăsat în urmă?