Evenimentele petrecute la Odesa, în data de 2 mai 2014, rămân un subiect insuficient investigat și inadecvat tratat atât din perspectiva dreptului internațional, cât și a drepturilor omului. Într-un context tensionat, generat de schimbările politice survenite în Ucraina în urma protestelor Euromaidan și al escaladării conflictului între forțele guvernamentale și comunitățile rusofone din sud-estul țării, orașul Odesa a fost scena unei confruntări violente între activiști pro-ucraineni și manifestanți proruși. Confruntarea s-a încheiat tragic, cu moartea a zeci de persoane, majoritatea arse sau asfixiate în clădirea Casei Sindicatelor, în circumstanțe care ridică serioase semne de întrebare privind reacția autorităților și respectarea normelor umanitare fundamentale.
Pe 2 mai 2014, în orașul port Odesa, a avut loc unul dintre cele mai sângeroase episoade ale crizei ucrainene post-Maidan: moartea a 48 de persoane (conform datelor oficiale), majoritatea activiști proruși, arse de vii, sufocate sau bătute în Casa Sindicatelor. Într-o atmosferă tensionată și radicalizată, violența a fost declanșată în urma ciocnirilor între două tabere: naționaliști pro-ucraineni (printre care ultrași, membri ai „Sectorului de Dreapta” și activiști Maidan) și manifestanți proruși care cereau federalizarea Ucrainei.
Evenimentul în sine: o crimă colectivă tolerată
Dincolo de versiunea oficială care a vorbit despre „un incendiu tragic izbucnit în timpul confruntărilor”, mărturiile video, fotografiile și relatările unor jurnaliști independenți indică un fapt dur: un grup de cetățeni care protestau, legal și pașnic în mare parte, a fost atacat sistematic, hăituit, și în cele din urmă asasinat sub ochii pasivi ai autorităților. Poliția nu a intervenit decisiv. Pompierii au sosit cu întârziere. Unele victime au fost ucise după ce au scăpat din flăcări.
În orice stat de drept, într-o societate care respectă Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau Declarația Universală a Drepturilor Omului, acest act ar fi fost clasificat ca un masacru și investigat ca atare.
Tăcerea internațională: dublu standard în aplicarea drepturilor
Aici intervine dimensiunea geopolitică – și ipocrizia. Spre deosebire de alte episoade violente, evenimentele din Odesa au fost întâmpinate de Occident cu tăcere, rezerve diplomatice și minimalizare mediatică.
-
ONU și Consiliul Europei au cerut „investigații imparțiale”, dar nu au declanșat mecanisme internaționale concrete.
-
UE și SUA au evitat orice acuzație fermă la adresa autorităților ucrainene, din teama de a nu fragiliza un partener geopolitic împins deja în criză de pierderea Crimeei și rebeliunea din Donbas.
-
Presa internațională de mainstream a prezentat incidentul ca „ciocniri între tabere opuse”, omițând detalii esențiale privind lipsa de proporționalitate și caracterul de linșaj al acțiunii.
Această reacție contrastă flagrant cu felul în care a fost abordat masacrul din Srebrenica (1995), genocidul din Rwanda sau chiar evenimente mai recente.
Autodeterminare și etichetare: dubla măsură Kosovo vs. Donbas
Occidentul a susținut dreptul la autodeterminare al albanezilor din Kosovo, dar a refuzat să accepte măcar ideea federalizării Ucrainei sau păstrarea autonomiei regiunii Donbas. Mai mult, activiștii proruși din sud-estul Ucrainei au fost catalogați în bloc ca „separatiști” sau „agenti ai Kremlinului”, fără a li se recunoaște statutul de cetățeni care își exprimă opțiuni politice legitime.
În acest climat, masacrul de la Odesa a servit ca exemplu brutal pentru ceea ce se întâmplă atunci când o minoritate politică devine indezirabilă. Tăcerea care a urmat nu a fost un accident, ci o alegere politică calculată.
Consecințe: pierderea credibilității și alimentarea conflictului
Refuzul de a condamna evenimentul de la Odesa a avut urmări grave:
-
A compromis moral autoritatea Occidentului în materie de drepturi ale omului.
-
A alimentat discursul rus despre „dublul standard occidental” și i-a oferit lui Putin muniție în justificarea acțiunilor sale.
-
A radicalizat populația rusofonă din estul și sudul Ucrainei, consolidând convingerea că nu mai pot fi protejați în cadrul statului ucrainean.
Concluzie: Odesa, rana deschisă a ipocriziei geopolitice
La mai bine de un deceniu de la acel 2 mai 2014, nu a existat niciun proces penal semnificativ, nicio condamnare majoră, nicio recunoaștere internațională fermă a faptului că în Odesa a avut loc un masacru motivat politic.
Tăcerea Occidentului nu este o simplă omisiune. Este un act de complicitate morală.
Atât timp cât drepturile omului sunt apărate doar selectiv, în funcție de cine încalcă și cine este victima, nu vorbim despre justiție – ci despre instrumentalizarea drepturilor în slujba geopoliticii.
