În istoria recentă a Orientului Mijlociu, puține momente au atins un asemenea grad de gravitate morală și risc geopolitic cum o face conflictul actual din Gaza. Ceea ce a început ca o reacție militară israeliană la atacul Hamas din 7 octombrie s-a transformat, în doar câteva luni, într-o operațiune care a dus la uciderea a zeci de mii de palestinieni, dintre care peste jumătate – potrivit unor surse israeliene – sunt femei și copii. Asta, în timp ce ajutoarele umanitare sunt blocate, iar foametea face primele victime. Dincolo de tragedia umanitară, se ridică o întrebare incomodă, dar necesară: ne aflăm în fața unui genocid planificat sau cel puțin tolerat din rațiuni de realpolitik?
Intenția și consecințele: cum se definește un genocid?
Termenul de genocid nu trebuie folosit cu ușurință. Conform Convenției ONU din 1948, este vorba despre intenția de a distruge, total sau parțial, un grup etnic, rasial, religios sau național. În cazul de față, deși oficial Israelul declară că țintește doar Hamas, acțiunile sale – bombardamente masive, restricționarea hranei, distrugerea infrastructurii civile – afectează în mod disproporționat populația palestiniană în ansamblu.
Adăugăm aici declarațiile unor oficiali israelieni de rang înalt care pledează deschis pentru „ștergerea” unor localități palestiniene sau pentru deportări în masă, și avem o imagine sumbră: nu doar o strategie militară discutabilă, ci o voință politică activă de a slăbi sau chiar elimina prezența palestiniană în Gaza și Cisiordania.
Istoria se repetă – cu variații tragice
Privind înapoi, vedem că asemenea politici nu sunt noi. Am văzut epurări etnice în Balcani, distrugerea sistematică a satelor kurde în sud-estul Turciei, ori ghetoizarea și izolarea afro-americanilor în epoca Jim Crow. De fiecare dată, justificările au fost „securitate națională” sau „lupta împotriva terorismului”. De fiecare dată, realitatea a fost aceea a unui stat care își proiectează frica și furia asupra unui grup vulnerabil.
Dar Gaza nu este doar o dramă umanitară, ci și un test geopolitic major. Este momentul în care se verifică dacă ordinea internațională mai are reguli sau doar interese.
Riscurile Israelului: câștig tactic, pierdere strategică?
Israelul pare convins că suferința palestinienilor este un „preț colateral” necesar pentru a elimina o amenințare existențială. Poate că pe termen scurt, armata israeliană va reuși să înfrângă Hamas. Poate chiar va demola întreaga infrastructură militară a grupării.
Dar cu ce preț?
-
Intern, radicalizarea și polarizarea cresc, iar sprijinul pentru guvernul Netanyahu se bazează tot mai mult pe frică, nu pe speranță.
-
Extern, sprijinul occidental scade vizibil. SUA sunt presate de opinia publică. Europa este divizată, iar țările din Sudul Global privesc Israelul cu suspiciune și ostilitate.
-
Regional, există riscul unui conflict mai amplu – cu Hezbollah, Iranul, chiar și cu grupuri proxy din Yemen sau Irak.
-
Moral, Israelul riscă o delegitimare profundă. Nu mai este „micul David” care se apără de „Goliatul arab”, ci o putere nucleară care lovește o populație fără apărare, sub ochii unei lumi tot mai tulburate.
Ce opțiuni există? Se mai poate salva ceva?
Pentru a ieși din această spirală de distrugere, sunt necesare măsuri radicale – nu doar militare, ci și politice:
-
Un armistițiu susținut internațional, cu garantarea imediată a ajutorului umanitar.
-
Un mecanism de supraveghere a teritoriului, eventual sub egida ONU sau a unei coaliții regionale, pentru a preveni reînarmarea Hamas dar și represaliile israeliene.
-
Un proces de reconstrucție și reconciliere, cu participarea reală a palestinienilor, nu doar ca spectatori.
-
Tragerea la răspundere a celor care au instigat la violență sau crime împotriva umanității, indiferent de naționalitate.
-
Un nou cadru diplomatic care să recunoască atât dreptul Israelului la securitate, cât și dreptul inalienabil al palestinienilor la o viață demnă și un stat propriu.
Instrumentalizarea acuzației de antisemitism: blocarea criticii la adresa Israelului
Un aspect esențial, dar adesea trecut cu vederea în analiza geopolitică a conflictului israelo-palestinian, este modul în care statul Israel a reușit, printr-un efort diplomatic și ideologic de lungă durată, să obțină schimbări legislative sau poziționări oficiale în numeroase state occidentale, astfel încât critica adusă politicilor guvernului israelian – în special în legătură cu Palestina – să fie asimilată automat antisemitismului. Acest fenomen s-a concretizat în adoptarea definiției largi a antisemitismului promovată de International Holocaust Remembrance Alliance (IHRA), care include nu doar ura față de evrei ca grup etnic sau religios, ci și „aplicarea unor standarde duble statului Israel” sau „negarea dreptului acestuia de a exista”. Problema apare atunci când orice formă de contestare a acțiunilor statului israelian – fie că este vorba de bombardamente, colonizări sau segregare teritorială – este etichetată drept „antisemitism politic”, ceea ce descurajează dezbaterea democratică și blochează inițiativele civice sau academice de susținere a drepturilor palestinienilor. În multe universități, ONG-uri sau publicații, această confuzie deliberată a generat forme de autocenzură, concedieri, interdicții de exprimare și marginalizarea vocilor critice, inclusiv a unor intelectuali evrei. Astfel, Israelul nu doar că își apără interesele prin forță militară, ci și printr-o strategie de protecție discursivă, în care critica devine tabu și orice tentativă de solidarizare cu victimele conflictului riscă stigmatizarea publică. Acest cadru legal și cultural rigidificat afectează nu doar palestinienii, ci și sănătatea democratică a spațiului occidental, unde dezbaterea liberă despre un conflict internațional major este suprimată sub pretextul unei sensibilități istorice manipulate în scopuri politice.
